MISIUNE IMPOSIBILĂ – Alți bani pentru SMID Maramureș: încep să se defecteze până și lucrările finalizate și recepționate

0
361

INCOMPETENȚĂ. Deși public se comunică faptul că proiectul SMID (Sistem de Management Integrat al Deșeurilor) Maramureș este finalizat, mai puțin centrul de la Sârbi (care e cea mai importantă componentă a acestuia), din timp în timp, ceea ce a fost raportat ca fiind finalizat (stațiile de transfer, stațiile de sortare etc.) mai storc bani din bugetul județului. Fie pentru că la lucrările recepționate, care zac nefolosite, se descoperă defecțiuni (deși acestea n-au funcționat nicio secundă), fie pentru că se descoperă lucrări neexecutate.

 

Ultima întâmplare de acest gen s-a înregistrat în privința hidroizolațiilor din camerele popelor de la stațiile din Sighetu Marmației, Moisei și Târgu Lăpuș. Pentru că s-au constat defecțiuni la acestea, Consiliul Județean (CJ) Maramureș, magistral administrat de pesedistul Gabriel Valer Zetea, mai stoarce pușculița județului de vreo 75.000 de lei (valoarea estimată a lucrărilor este de 75.609,19 lei), bani care vor intra în conturile firmei care se înhamă să remedieze defecțiunile și să-nlocuiască pompele de la stația de transfer din Moisei (pentru că astea s-au defectat iremediabil).

 

Hidroizolațiile, care urmează să se facă la radier (“fundul” canalului, colocvial) și în camera pompelor din cele trei stații de transfer, sunt pe o suprafață de 120 de metri pătrați. Practic, asta am vrut să vă anunț, SMID-ul din Maramureș, care a înghițit până acum mai multe deziluzii, patimi și bani decât o gaură neagră, continuă să primească, cu larghețea celui care nu dă din buzunarul propriu, o mulțime de bani.

 

Să amintim doar de cei 440.000 de lei alocați în ultima zi din iulie 2019 din fondul de rezervă al județului comunei Fărcașa pentru stabilizarea drumului de acces la CMID-ul din satul Sârbi și pentru un sistem de captare a apelor subterane care cauzează alunecări de teren în zona depozitului de deșeuri. În ultimii patru ani (perioada 2014-2018), în Drumul comunal (DC) 92 din Fărcașa, în lungime de 10 kilometri – cel care duce la construcția cocoțată pe dealul care curge la vale -, s-au investit aproape 30 de milioane de lei și are deja un cost de 3 milioane de lei/kilometru, depășind de peste trei ori standardul de cost pentru un drum comunal.

 

 

Să amintim, poate că-i bine, și de cei 250.000 de lei alocați pazei obiectivelor (dacă ar fi fost funcțional sistemul, acești bani ar fi fost alocați nu din pușculița județului, ci din cea a firmei care va administra sistemul). Dar să nu omitem cei 2,5 milioane de euro pentru finalizarea CMID Sârbi… Niște bani, acolo, și ei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here