DIN RĂU ÎN MAI RĂU – Sub conducerea lui Zetea (PSD), administrațiile din Maramureș au atras în 2018 cu 26% mai puține fonduri europene decât în 2017

0
1224
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

FONDURI EUROPENE. Cei mai “ieftini” bani sunt cei livrați din pușculița Uniunii Europene, spun economiștii, pentru că aceștia sunt nerambursabili. Să vedem cum stă Maramureșul, aflat de 3 ani sub conducerea totală a pesedistului Gabriel Valer Zetea.

 

Precizare: scrierea de față prezintă sume oficiale (cuatificate de instituția abilitată a statului, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației publice) și procente relevate în baza acestora.

 

Cu 26,5% mai puține fonduri nerambursabile

 

În 2018, toate administrațiile locale din Maramureș împreună cu cea județeană au atras fonduri nerambursabile totale de 7,65 milioane de euro. O cantitate neglijabilă, cuantificată procentual la nivel național în… 1,76%, în contextul în care în România administrațiile publice au atras nu puține, ci extrem de puține fonduri nerambursabile.

 

Comparativ cu 2017, suma totală atrasă anul trecut este mai mică cu 26,5% (în 2017, totate administrațiile din județ + forul care controlează Maramureșul, Consiliul Județean, au atras 28,91 de milioane de euro -oricum o sumă foarte mică pentru cele 76 de UAT-uri + administrația județeană).

 

Practic, anul trecut, deși de la nivelul administrației județene conduse de pesedistul Zetea ni se recită cu o ciclicitate optimistă ce puhoi de bani se abate asupra județului, atragerea fondurilor europene a scăzut cu mai mult de un sfert. Într-un singur an.

 

De ce se întâmplă asta? De unde atâta indiferență pe administrația condusă spre dezastru de nepriceputul pesedist Zetea? Pentru că atunci când vine vorba despre bani nerambursabili, dar a căror cheltuire este supusă unui control extrem de riguros, Maramureșul a devenit, din propria voință a conducătorului suprem, cantitate neglijabilă. Și asta s-a întâmplat pentru că e mai simplu să stai cu mâna întinsă la politrucii din Guvern și să cerșești din pușculița statului, fiindcă acei bani, o dată repartizați în bugetul județului, nu mai sunt controlați de nimeni.

 

Dezastru și în administrația Cherecheș

 

La final, o subliniere cu referire la municipiul reședință de județ, Baia Mare, controlat pe linie administrativ-financiară de edilul Cătălin Cherecheș, cel care și-a exprimat public susținerea față de PSD. În 2017, Baia Mare atrăgea din fonduri europene o sumă ridicolă: 509.000 de euro. O jumătate de milion de euro.

 

În 2018, cei care credeau că nimic nu poate fi mai rău s-au înșelat: s-au atras doar 334.000 de euro. Cunosc firme private în Maramureș care au atras bani europeni nerambursabili mai mulți decât administrația Cherecheș, campioană, însă, la sifonarea bugetului orașului pe distracții. Știți, panem et circenses (pâine și circ) – din antichitate încoace nu s-a schimbat nimic în percepția unora de prin locurile astea.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here