IMPUS DE TĂRICEANU – Anghel renunță la funcția de consilier județean pentru șefia ALDE: „M-a sunat conducerea partidului și m-a rugat…”

0
875
dig

ALDE MARAMUREȘ. Fostul primar al Băii Mari timp de aproape 17 ani (în perioada 1993-2010) și fost președinte al PNL Maramureș vreme de vreo 10 ani, Cristian Anghel (68 de ani), și-a anunțat public și oficial trecerea din PER în ALDE, acesta fiind al treilea partid bifat pe traseul său politic. Anghel susține că a fost sunat de conducerea partidului (adică de Călin Popescu Tăriceanu) și i s-a cerut să preia organizația ALDE Maramureș, până atunci condusă de Cornelia Negruț.

 

A mai zis și că demisionează din funcția de consilier județean PER la proxima ședință a forului administrativ al județului și că nu i s-a fixat, de la centru, niciun target electoral, cu excepția numărului de semnături pe care trebuie să-l strângă pentru candidatura la prezidențiale a președintelui Tăriceanu.

 

În general, Anghel, un politician uns cu toate alifiile comunicării, a încercat să pară detașat și aproape mulțumit că a preluat un partid cu o mai mare vizibilitate decât precedentul (PER) și că e pe cale să  reintre în atenția publică. Susține că nu s-a decis dacă o să candideze pentru funcția de primar al Băii Mari la alegerile locale din 2020 – părerea mea e că postul vizat este fie de parlamentar, fie de vicepreședinte al CJ Maramureș (printr-un blat politic cu PSD, așa cum a mai făcut și în timpul în care a fost consilier județean).

 

Oficial, funcția lui Anghel e de preşedinte interimar, însă pentru că a fost numit direct de conducerea partidului (în speță de Tăriceanu), fără consultarea organizației județene, a stârnit, logic, și animozități, fosta președinte a filielei, Negruț, neparticipând la întâlnirea în care Anghel s-a autoprezentat cu noua funcție politică (a fost încadrat de fostul senator Ciprian Rogojan – gratulat acum cu funcția bine plătită de director de cabinet în Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat – şi de Răzvan Birişan – secretar general al filialei județene).

 

În rest, Anghel a fost banal, și-a mai pierdut din aplombul trecutului său glorios, dar a rememorat strategic, în fața reprezentanților presei, că în timpul mandatelor sale mass-media era mai bine susținută (sigur, referirea era financiară, dar nelaudativă, reacția sa fiind ca a oricărui politician ajuns controlorul unei pușculițe publice și care vizează printre obiective și îmbunarea financiară a mass-mediei).

 

Plictisitor, poate a doua oară să fie mai bine… Dar până atunci, Anghel are de gestionat relația cu fidelii Corneliei Negruț, care, de-a lungul timpului, nu prea a acceptat pacifistă decizii care s-au repercutat negativ asupra ei. Subiect de urmărit.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here