MEDIU – All aBoard: acțiune de ecologizare a lacului Firiza, sâmbătă 15 iulie 2023

0
248

ACȚIUNE DE ECOLOGIZARE. Sâmbătă, 15 iulie 2023, are loc acțiunea de ecologizare “All aBoard Firiza”, cu pornire de la Clubul Sportiv Simared, o acțiune care vizează protejarea mediului împotriva deșeurilor depozitate iresponsabil pe malurile lacului Firiza, aflată la ediția a 3-a și care a fost inițiată de comunitatea de paddleboarderi din Baia Mare.

 

La ultima ediție care a avut loc în 2020 au participat aproximativ 50 de voluntari care au reușit să strângă peste 15 metri cubi de deșeuri de pe lac și malurile acestuia. Anul acesta vă invităm și încurajăm să luați parte la această acțiune importantă pentru comunitate, care va reda farmecul lacului și îl va transforma într-un loc primitor, ideal pentru toți cei care își doresc să se relaxeze în mijlocul naturii.

Acțiunea de ecologizare începe la ora 10.00, cu pornire de pe pontonul clubului Simared. Cei care doresc să participe sunt așteptați pentru a se înscrie și a primi kitul de participare (mănuși de unică folosință, saci, cremă SPF) de la organizatori. Accesul în club se va face pe baza legitimației de membru Simared și va fi gratuit pentru cei care doresc sa participe la acțiune. Pentru eficiență și o desfășurare în deplină siguranță a acțiunii, voluntarii vor porni în mod organizat în grupuri de câte maxim 10 persoane, fiecare grup va fi însoțit de către un voluntar All aBoard.

 

Pentru cei care doresc sa participe dar nu dispun de ambarcatiune proprie (SUP, caiac sau barca gonflabila), Clubul Sportiv Simared pune la dispoziția voluntarilor gratuit toate plăcile SUP și caiacele de agrement, pe principiul primul venit primul servit. Clubul Simared va premia primii 20 de voluntari înscriși cu acces gratuit în incintă pentru tot anul 2023, cu tot cu ambarcațiune proprie.

 

La ora 12.00 are loc la atelierul “Go Green” susținut de Radu Ungureanu, care se va desfășura la vila Adventure Lake Resort, în incinta Simared. Atelierul constă în vizionarea unui film documentar de scurt metraj, urmată de o discuție despre deșeuri și problemele mediului înconjurător. Filmul ales este potrivit tuturor vârstelor, iar facilitatorul are experiența de a calibra discuția la nivelul de vârstă și cunoștințe al participanților, așadar sunt așteptați participanți de toate varstele.

 

Finalul acțiunii va fi marcat de „Pasta Party”, în jurul orei 15.00, unde toți participantii si voluntarii vor primi paste delicioase, oferite gratuit din partea restaurantului Rapido Street Food.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here