LISTA COMPLETĂ – După dublarea pragului de achiziții fără licitații, 21 de primării din Maramureș au încredințat direct lucrări de peste 500.000 de lei care însumează 22 de milioane de lei

0
2256

MONITORIZARE 2MNEWS. Începând din 10 septembrie 2022, conform legii( Legea nr. 98/2016, art. 7 alin. 5 – aplicabilă pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru), autoritățile publice au dreptul de a achiziționa direct (fără licitație) produse sau servicii de până la 270.120 lei + TVA, respectiv lucrări de până la 900.400 lei + TVA.

 

Practic, prin majorarea (prin dublare!) pragului maxim până la care se pot livra contracte de lucrări firmelor de casă fără ca acestea să fie trecute printr-o procedură de achiziție publică a fost crescut în toamna anului trecut de la 535.500 lei (sumă care include TVA) până la 1 milion de lei (exact: 1.071.476 lei, sumă care include TVA). De asemenea, tot atunci a fost dublat și pragul până la care autoritățile publice pot face achiziții directe (de la 135.000 lei + TVA la 270.120 lei + TVA).

 

Proiectul inițial de modificare a legii din 2016 prevedea chiar și eliminarea din mecanismului de control a achizițiilor publice a Curții de Conturi. Adică, parlamentarii puterii (PSD, PNL, UDMR) doreau ca autoritățile, controlate de politicieni (de regulă de cei ai partidelor guvernamentale), să poată cheltui fără licitație peste 1 milion de lei/lucrare și să nu poată fi controlate de nimeni. Această prevedere, dintr-o ipotetică normalitate, nu a fost aprobată.

 

2mnews a monitorizat ce s-a întâmplat în Maramureș după adoptarea noilor praguri maximale pentru lucrări cu încredințare directă. În cele 6 luni scurse de la adoptarea noilor reguli, respectiv în perioada 10 septembrie 2022 – 10 martie 2023, Consiliul Județean și 21 din cele 76 de UAT-uri din județ au livrat fără licitație 27 de contracte care depășesc suma de 450.000 lei + TVA (vechiul prag maximal), adică achiziții directe în care se aplică noul prag financiar (de 900.400 lei + TVA). Suma totală a celor 27 de contracte este de peste 22 de milioane de lei (exact: 22.031.586,45 lei, sumă care include TVA).

 

Cele 21 de UAT-uri sunt următoarele: municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, orașele Baia Sprie, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Ulmeni și Șomcuta Mare și comunele Coroieni, Cupșeni, Ieud, Moisei, Copalnic Mănăștur, Dumbrăvița, Oarța de Jos, Groși, Oncești, Budești, Vima Mică, Bocicoiu Mare, Poienile de sub Munte și Leordina.

 

Iată care sunt cele 27 de contracte – ordonarea s-a făcut după sumă și cuprinde: autoritatea publică, firma, localitatea-sediu social a firmei, suma + TVA, obiectul contractului de achiziție directă și data încheierii contractului:

 

  1. Primăria Cupșeni – Conrep SA Vișeu de Sus: 900.176,68 lei + TVA – reparații străzi (30 decembrie 2022);
  2. Primăria Ieud – M Bârsan Trans SRL Bârsana: 900.000 lei + TVA – întreținere, reparații și moderizare drumuri și ulițe (25 ianuarie 2023);
  3. Primăria Vișeu de Sus – Conrep SA Vișeu de Sus: 891.527,45 lei + TVA – extindere rețea de canalizare menajeră și rețea de refulare ape uzate pe strada Arșița (12 octombrie 2022);
  4. Primăria Moisei – Vasile Timiș Construct SRL Moisei: 890.667,56 lei + TVA – rest de executat modernizare drum comunal DC1 Dealul Moiseiului – Mănăstirea Moisei (24 octombrie 2022);
  5. Primăria Baia Mare – Nord Antreprenor SRL Cicârlău: 889.800 lei + TVA – sistematizare verticală blocuri str. Grănicerilor nr. 120 și 120A proiectare + execuție (13 decembrie 2022);
  6. Primăria Copalnic Mănăștur – Prof Con Invest SRL Baia Mare: 862.635,16 lei + TVA – modernizare rețea pentru iluminat public (1 noiembrie 2022);
  7. Primăria Dumbrăvița – EDS Electric SRL Baia Mare: 861.000 lei + TVA – modernizare rețea pentru iluminat public în Rus și Chechiș (31 octombrie 2022);
  8. Primăria Vișeu de Sus – Ony & Vlady Trans SRL Vișeu de Sus: 820.150,48 lei + TVA – extinderea rețelei de apă potabilă pe strada Pinilor (11 octombrie 2022);
  9. Primăria Oarța de Jos – EDS Electric SRL Baia Mare: 802.956,65 lei + TVA – proiectare faza PTE și executie lucrări iluminat public AFM (10 martie 2023);
  10. Primăria Groși – EDS Electric SRL Baia Mare: 802.300,07 lei + TVA – proiectare și execuție lucrări / eficientizare rețea de iluminat public Ocoliș și SNJ (20 februarie 2023);
  11. Primăria Oncești – EDS Electric SRL Baia Mare: 796.902,22 lei + TVA – proiectare faza PTE și execuție lucrări pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în satul Oncești (13 februarie 2022);
  12. Primăria Budești – EDS Electric SRL Baia Mare: 794.994,39 lei + TVA – lucrări de reabilitare iluminat public / proiectare și execuție (20 februarie 2023);
  13. Salvamont Maramureș (CJ Maramureș) – Milbostruct SRL Suciu de Sus: 789.223,62 lei + TVA – proiectare și executie reabilitare/renovare și dotare a Bazei Salvamont Groșii Țibleșului (20 decembrie 2022);
  14. Primăria Baia Mare – Construrom SA Baia Mare: 755.500 lei + TVA – proiectare și execuție consolidare a sistemului rutier pe str. Cerbului (15 noiembrie 2022);
  15. Primăria Târgu Lăpuș – Grincon SRL Târgu Lăpuș: 735.124,32 lei + TVA – construire piste pentru biciclete și trotuare pe str. Petru Rareș tronsonul cuprins între nr. 39-65 (17 februarie 2023);
  16. Primăria Baia Mare – Construrom SA Baia Mare: 649.000 lei + TVA – proiectare și execuție lucrări pentru prevenirea calamităților pe str. Imașului (12 octombrie 2022);
  17. Primăria Sighetu Marmației – Bârsan Electric SRL Bârsana: 640.000 lei + TVA – proiectare și execuție instalare punct de transformare și instalare 7 stații de încărcare lentă și o stație de încărcare rapidă din incinta Mara Nord (15 decembrie 2022);
  18. Primăria Vima Mică – Swiss Kevtrans SRL Răzoare: 627.731,01 lei + TVA – modernizări drumuri de interes local în localitatea Aspra (24 noiembrie 2022);
  19. Primăria Ulmeni – Ilnic Electric SRL Merișor: 624.178,52 lei + TVA – iluminat arhitectural pod (15 septembrie 2022);
  20. Primăria Șomcuta Mare – ARL SRL Cluj-Napoca: 607.893,24 lei + TVA – modernizare străzi în Bucium (26 septembrie 2022);
  21. Primăria Groși – Tăuții Iuga SRL Tăuții Măgherăuș: 605.000 lei + TVA – proiectare și execuție străzile Văii și Salcâmului din satul Ocoliș (22 septembrie 2022);
  22. Școala Gimnazială Baia Sprie (Primăria Baia Sprie) – Rimini Construct SRL Baia Mare: 585.000 lei + TVA – amenajare teren de sport multifuncțional (29 decembrie 2022);
  23. Primăria Bocicoiu Mare – Sebi Marc SRL Călinești: 558.761,04 lei + TVA – amenajare centru civic – trotuare din pavaj satele Tisa și Crăciunești (7 octombrie 2022);
  24. Primăria Bocicoiu Mare – Sebi Marc SRL Călinești: 554.941,53 lei + TVA – asfaltare străzi – tronson 2 (19 septembrie 2022);
  25. Primăria Poienile de sub Munte – Nord Proiect Expert SRL Borșa: 512.188,09 lei + TVA – reparații de urgență la Căminul Cultural (15 noiembrie 2022);
  26. Primăria Baia Sprie – Arhon Project SRL Baia Mare: 479.508,16 lei + TVA – reabilitare biblioteca orășenească (29 decembrie 2022);
  27. Primăria Leordina – Bib Explo Tur SRL Repedea: 476.948 lei + TVA – execuție zid de sprijin pe Valea Plaunai cu lungime 100 metri x 2 (20 decembrie 2022).

 

* Foto generică: @infoactual.ro

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here