LEGE – Senatorul Niculescu-Țâgârlaș: Facilități la pensionarea cetățenilor care au locuit cel puţin 30 de ani în Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur

1
495
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, Florin-Alexandru Alexe și Călin Bota

MODIFICARE LEGISLATIVĂ. Președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș a inițiat alături de colegii parlamentari PNL din Maramureș, deputații Florin Alexandru Alexe și Călin Ioan Bota, o propunere legislativă (L60/2023), pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, proiect care a fost deja avizat favorabil în Comisia juridică din Senatul României.

 

Conform acestui demers legislativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea sau diminuarea cuantumului pensiei.

 

Sunt permanent preocupat și implicat în promovarea și aprobarea proiectelor legislative care vizează drepturile maramureșenilor. Consider că bunăstarea concetățenilor mei și o calitate a vieții mai bună reprezintă un obiectiv prioritar al  activității mele parlamentare.
Persoanele vârstnice merită stima, respectul și toată recunoștința noastră pentru efortul depus în construirea României iar noi, cei care astăzi reprezentăm interesele maramureșenilor, avem obligația morală de a veni în sprijinul lor pentru ca aceștia să aibă o viață mai bună, a declarat senatorul PNL de Maramureș Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Copy-paste după legea Zoicaș ! Cât de plină e România de plagiatori și de indivizi lipsiți de originalitate, dar avizi de cultivarea propriei imagini și de hrănirea propriului eu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here