INVESTIȚIE – Un sistem de colectare a deşeurilor plutitoare va fi amplasat pe râul Lăpuş, în zona satului Mocira

0
319

MEDIU CURAT. Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa va amplasa un sistem de colectare a deşeurilor plutitoare pe râul Lăpuş, în zona satului Mocira. Sistemul de colectare va fi construit din gabioane (coș umplut cu pietriș) și o cuvă de colectare încastrată într-un mal al râului. Sistemul face parte dintr-un proiect-pilot care vor fi realizate în 4 locuri: pe Someşul Mare, la Beclean (jud. Bistriţa-Năsăud), pe Someş, la Odoreu (jud. Satu Mare), pe Lăpuş, la Mocira (com. Recea, jud. Maramureş) şi pe Someşul Mare, la Mica (jud. Cluj).

 

Investiția, finanţată în totalitate din bugetul statului cu peste 9 milioane de lei, este realizată în două etape (primele două se obiective se află aproape de finalizare, iar următoarele două – printre care și cel din Maramureș – vor intra în implementare în etapa a doua).

 

Implementarea proiectului-pilot va crea beneficii nu doar pentru factorii de mediu, ci şi pentru dezvoltarea socio-economică a zonelor vizate, conform argumentelor Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here