INVESTIȚIE ÎN DERULARE – O firmă din Otopeni montează în Târgu Lăpuș cele 6 stații de reîncărcare a autoturismelor electrice: contract de peste 870.000 lei

0
903

CONTRACT ATRIBUIT. Sereleul Oxi Delta din Otopeni (jud. Ilfov) va monta cele 6 stații de reîncărcare a autoturismelor electrice în orașul maramureșean Târgu Lăpuș. Contractul, în valoare de 878.696 lei (sumă care include TVA), a fost semnat de administrația publică locală, controlată de edilul Mitru Leșe (PNL), luni, 18 martie 2024, și prevede proiectare, procurare și instalare a celor 6 stații.

 

Stațiile de reîncarcare electrice din Târgu Lăpuș vor fi prevăzute cu câte două puncte de reîncarcare (3 cu putere de 22KW+50KW și 3 cu putere de 22KW+22KW. Firma trebuie să efectueze toate lucrările, până la punerea în funcțiune a acestora.

 

Oxi Delta SRL este înregistrată de 2 ani în circuitul economic, este specializată pe lucări de instalații electrice și este controlată de Mihaela Diaconescu (unic asociat). În 2022, firma a închis anul cu o cifră de afaceri de 3,26 milioane de lei și un profit net de circa 907.000 lei, indicatori financiari realizați cu 10 angajați, dar și cu datorii de 4,08 milioane de lei.

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here