INFRASTRUCTURĂ. Administrația locală din comuna maramureșeană Remeți, situată la granița cu Ucraina și controlată de edilul Ivan Claudiu Brînzanic (UUR), a semnat un contract în valoare de 3,8 milioane de lei (exact: 3.807.320,41 lei, sumă care include TVA), care prevede construirea a două noi poduri rutiere peste cursul de apă Baia. Contractul a fost semnat la 24 octombrie 2023 cu asocierea de firme Byg Spedition Building SRL & Conrep SA & Four Grip Invest SRL (au fost 3 ofertanți, doi retrăgându-se din licitație).
Ambele poduri au fost proiectate pe strada Surdic (care se intersectează cu DN19), sunt prevăzute cu deschideri de 10 metri, cu două benzi de circulație și câte un trotuar, partea pietonală fiind delimitată de carosabil cu parapeți de siguranță.
Demersurile pentru obținerea finanțării necesare acestui obiectiv de investiții (prin Programului Național de Investiţii „Anghel Saligny”) au demarat încă din noiembrie 2021, la acea vreme fiind estimată o sumă de peste 4,65 milioane de lei. Contractul a fost atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală de 40%).
Constructorii – identități |
![]() |
![]() |
![]() |
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.