FAPTĂ – Primăria Baia Mare va plăti alți peste 200.000 lei pentru alte hârtii „necesare reabilitării Pieței agroalimentare Izvoare”, cu care suntem amenințați de 8 ani

6
2572

DALI PENTRU PIAȚA IZVOARE. Miercuri, 21 iunie 2023, Primăria Baia Mare a contractat, prin cumpărare directă de la firma Re-Act Now Arhitecture SRL, servicii de proiectare pentru Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) aferente obiectivului de investiții care vizează reabilitarea și reconfigurarea Pieței agroalimentare Izvoare, cea mai mare din municipiu. Contractul este în valoare de 202.320 lei (suma include TVA).

 

Firma Re-Act Now Arhitecture SRL a fost fondată în toamna anului 2010 și este controlată de arhitectul George Mario Kuibuș (90% – asociat minoritar fiind Nicoleta Florentina Enache, originară din Bălan – jud. Harghita), reîntors în România în 1998, după o experiență de 9 ani în Viena (Austria), timp în care a și renunțat la cetățenia română și și-a luat cetățenie austriacă. În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 2,31 milioane de lei și un profit net de 816.787 lei, obținut cu 12 angajați. Firma a mai prestat în Baia Mare câteva proiecte rămase doar desenate pe hârtie, respectiv reabilitarea Pieței Revoluției, Pieței Gării, cinematografului Dacia, Teatrului Municipal și chiar a Pieței Izvoare.

 

DALI este o documentaţie tehnico-economică, elaborată pe baza unor rapoarte de specialitate/expertiză, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii la construcţii existente. Simplificat, este o documentaţie incipientă care, în principiu, stabileşte dacă proiectul se poate realiza din punct de vedere tehnic şi economic.

 

Piața mare a orașului, Izvoare (denumire oficială, obturată uneori chiar de proprietar, Municipalitatea Băii Mari, cu denumirile eronate Izvoarele sau Izvoarelor), funcționează pe actualul amplasament (lângă Bastionul Măcelarilor din fosta cetate de apărare a orașului medieval) din anul 1931, după mutarea din zona Centrului vechi. Construirea ei ca piață agroalimentară a început însă în 1952, inițial cu doar câteva mese din lemn și câteva barăci din PFL, apoi, în timp, s-au edificat și celelalte construcții care există și astăzi (de pildă, bazarul de pe laterala străzii Vasile Alecsandri s-a construit în 1972).

Proiectul modernizării principalei piețe agroalimentare din Baia Mare este recitat, periodic, de foarte mulți ani, fără nicio realizare fizică, însă executivul controlat de primarul Cătălin Cherecheș plătind în acest timp mulți bani din bugetul orașului pentru tot felul de proiecte, proiecțele, randări, studii de fundamentare comandate după finalizarea proiectării, PUZ (care a fost adoptat încă din 2015 și care prevede ca funcționalitatea locului să rămână piață agroalimentară) și chiar documentația tehnico-economică (adoptată în februarie 2018 și care stabilea investiția la peste 40 de milioane de lei). Adică s-au făcut hârtii, cât pentru o centrală nucleară, dar faptic nu s-a făcut nimic.

 

În 23 iulie 2021, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a prezentat public un proiect privind reconfigurarea, reabilitarea și modernizarea Pieței agroalimentare Izvoare – făcut tot de Re-Act Now Arhitecture SRL, (re)anunțând că acesta va fi “ca Naschmarkt din Viena sau Covent Garden din Londra” (am râs toți în hohote) și că “în octombrie 2021 se intră cu buldozerele în piață” (iar am râs cu toți în hohote), aceasta urmând să fie „demolată în totalitate și construită de la zero” (iar am râs cu toți în hohote). Sigur, au trecut alți 2 ani și, la fel ca în cazul altor numeroase promisiuni publice și de aceasta s-a ales praful. Acum, se mai face (încă) un DALI. Cu 200.000 de lei. Să fie primit!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6 COMENTARII

  1. Mai terminați cu modernisnele astea. Am văzut chiciul care cuprinde orașul Baia Mare.
    Distrudeti zone verzi cât încape. Supraînălțati blocuri vechi de 50 – 60 de ani, creșteți densitatea de locuitori în zonă cu locatari care fac zgomot, e mai puțin aerisit cartierul unde stau, s-a umplut zona de parcări, asfalt cât încape. Ne sufocați cu stropirile de vară contra țânțarilor, ziceți voi. Lăsați – i pe lilieci să se ocupe de țânțari.
    Vreți ca lumea să fie după chipul și asemănarea voastră după creierul vostru de mutanți, de unde a-ți venit. Câți sunteți din Baia Mare sau din Maramureș?
    A-ți venit aici să faceți voi legea.
    Pe noi nu ne întreabă nimeni nimic. Și eu plătesc impozite ca toți ceilalți.
    Eu vreau piata asa cum este. Faceți alta cum în altă parte.
    NU HOTĂRÂȚI VOI ÎN NUMELE MEU.!
    Nu vedeți că o luați razna.
    Construiți URÂT ȘI PROST. !

  2. Dnul Chereches , exceptand ” sifoanele ” din banii orasului si tranzactiile cu mamitica, nu e in stare de nimic altceva. Va rog sa verificati zona fostului strand. O mizerie plina de balarii in inima orasului. Si noi vorbim de ” avioane”. Piata merita un proiect adevarat, cu parcari, facilitati si utilitati civilizate, nu pavaje si borduri, dar cine sa-l faca?

  3. Sunt frumoase intentiile pacat ca nimic nu se finalizeaza.Multe proiecte demarate,bani cheltuiti si resemnarea noastra a cetatenilor urbei,cam aici ne situam.Casa de Cultura,cinematograful Dacia,strandul ,iata cateva din proiectele propuse in anii electorali .Centrul Vechi al orasului cu aceea interminabila reconditionare a complexului Minerul aceeasi poveste.

  4. De cînd aud asta m-am plictisit ,, MODERNIZAREA PIEȚIEI AGROALIMENTARE ” …păi apucați-vă odată de treabă ! …și un AQUAPARC…nimic ????? …în zona Combinatului curățenie …nimic ????? …GARA CFR de MODERNIZAT …nimic ????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here