FAPT – În Baia Mare, contract de 46 de milioane de lei pentru reabilitarea unui tronson de 3,6 kilometri din strada Victoriei

3
2690

CONTRACT ÎN LICITAȚIE. Administrația publică a municipiului Baia Mare, controlată de Cătălin Cherecheș (PSD), a introdus în licitație un contract estimat la 46,6 milioane de lei (exact: 46.594.456,65 lei, sumă care include TVA) și care vizează execuţia lucrărilor de reabilitare a străzii Victoriei pe tronsonul cuprins între Bulevardul Decebal și Bulevardul Independenței. Cea mai mare parte a finanțării provine din fonduri nerambursabile, prin Programul „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării (contractul de finanțare, în valoare de 43 de milioane de lei, a fost semnat în 19 septembrie 2023).

 

Practic, intră în reabilitare un tronson de 3,63 kilometri, cuprins între mall-ul Vivo și benzinăria de la urcarea pe dealul Dura (ieșirea din oraș spre Tăuții Măgherăuș). Proiectul prevede și demolarea podului peste Valea Borcutului (care prezintă degradări semnificative a structurii de rezistență) și construirea unui pod nou. De asemenea, pe lângă reabilitarea infrastructurii de rulare (inclusiv cu realizarea de benzi dedicate transportului în comun), constructorul va reabilita trotuare (adaptate accesului persoanelor cu dizabilități) și va realiza canalizația pentru cablurile electrice și de telecomunicații, care sunt prevăzute a fi trecute din distribuție aeriană în distribuție subterană printr-un proiect viitor.

 

Contractul, care trebuie finalizat în 20 de luni, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul va avea o pondere de 60% în decizia finală, garanția lucrării 10% – aceasta trebuie să fie cuprinsă între 5 ani și 10 ani -, restul procentelor punctând experiența profesională a unor experți-cheie și componente tehnice). Ofertele sunt așteptate până la 7 noiembrie 2023.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Vă spun eu de pe acum cine câștigă licitațiile. Construcția o va face domnul Zoicaș (finul primarului) cu firmele lui (Construrom, Drusalconstruct și VMZ Infrastructură), iar instalațiile electrice le va face domnul Ilie (Ilnic Electric), ambii fiind abonați la licitațiile „cu dedicație” ale primăriei.

      • Finu’ ca finu’, da’ nașu are nevoie de o alta lucrare ca de aer! Tărăgănările-n instanță și libertatea Măriei Sale, ne costă. Că doar n-o să-și cumpere libertatea cu banii pe care a reușit să-i fu.. (pardon, să-i agonisească) până acuma. Doar pentru asta au tocat pe repede-nainte (in doar 3 ani) creditul de 130 milioane de lei, contractat de primarie cu BCR pe 15 ani. Păcat că-n ecuația asta doar nașu-i balaurul, in vreme ce finu’ nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute. Mare om de afaceri cu primăria. Organele? Organele vegheatoare ale statului, veghează ca totul să decurgă bine în orașul Învingătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here