FAPT – Firma județului, Drumuri și Poduri Maramureș, închiriază timp de 4 ani și 9 luni patru autoturisme pentru care va plăti peste o jumătate de milion de lei

0
1992

SOLUȚIE. Firma Drumuri și Poduri Maramureș SA, societate a Consiliului Județean Maramureș (unic acționar) va împrumuta timp de 4 ani și 9 luni, de la o firmă dintr-un sat argeșean, patru autoturisme de teren 4×4. În această perioadă va achita peste o jumătate de milion de lei (exact: 512.794,80 lei, sumă care cuprinde TVA) firmei contractoare, Center Tea & Co SRL, localizată în satul Gâlcești (com. Poiana Lacului – jud. Argeș), specializată în transportul de mărfuri și controlată de Minel Eugen Diaconu (care deține și sereleul Energopetroleum Top Service).

 

După 4 ani și 9 luni, timp în care Drumuri și Poduri Maramureș îi va plăti firmei argeșene o chirie de circa 9.000 lei/lună, firma CJ Maramureș îi va restitui acesteia autoturismele. Sistemul se numește leasing operațional cu servicii incluse. Contractul a fost semnat în această lună.

 

Motivația firmei CJ Maramureș (care execută întreținerea și reparațiile drumurilor județene și a podurilor din administrarea județului) pentru acest tip de contract, care prevede închirierea unor mașini pe o perioadă îndelungată de timp în defavoarea unei achiziții a acestora, este “rentabilizarea activității prin reducerea cheltuielilor de întreținere și reparații”.

 

* Foto generică (autoturism teren 4×4)

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here