FAPT – Cristian Niculescu-Țâgârlaș și ambasadorul României la Madrid, dialog despre temele majore privind viața comunităților românești din Regatul Spaniei

0
200

PARLAMENTAR DE MARAMUREȘ. Aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania a fost celebrată la București și  Madrid prin organizarea unor evenimente speciale, de natură a confirma și consolida bunele relații de colaborare existente între cele două țări membre ale Uniunii Europene.

 

“Încă de la aderarea sa la Uniunea Europeană, în anul 1986, Spania a fost una dintre țările care a militat frecvent pentru extinderea spațiului comunitar și primirea de noi membri în marea familie a Europei unite, fapt concretizat prin susținerea acordată României pe tot parcursul procesului anevoios al aderării și până la primirea noastră în Uniunea Europeană din 2007”, a menționat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș la întâlnirea cu ambasadorul României în Regatul Spaniei, Excelența Sa Doamna Gabriela Dancău, întrevedere la care a fost însoțit de avocatul Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș.

 

În cadrul temelor discutate a fost abordată istoria îndelungată și fructuoasă a relațiilor diplomatice între România și Regatul Spaniei, susținerea reciprocă a inițiativelor promovate în cadrul structurilor europene dar și aspecte privind viața și preocupările comunităților române din Spania.

 

“Îi mulțumesc doamnei ambasador pentru timpul acordat și pentru discuția aplicată pe teme ce privesc colaborarea dintre țara noastră și Regatul Spaniei. I-am mulțumit pentru modul remarcabil în care ne reprezintă și militează pentru interesele României, în buna tradiție a diplomației românești cunoscută, apreciată și respectată în toată lumea”, a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here