FAPT – Brian Cristian, deputat USR PLUS: “Amendă pentru vicierea votului în Parlament. Gesturile reflexe ale vechilor partide trebuie să dispară!”

1
455
Brian Cristian

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ. Parlamentarii Alianței USR PLUS au depus în Parlament propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Proiectul prevede sancționarea votului dublu în Parlament.

 

Deputatul de Maramureș Brian Cristian a oferit mai multe detalii despre inițiativa grupului parlamentar USR PLUS: “Am finalizat proiectul de modificare a statutului senatorilor și deputaților, iar acesta prevede sancționarea cu peste 80% din indemnizație în situația în care aceștia vor vota folosind cartela altui coleg. Evident, votul dublu va fi anulat, iar în Regulamentul Camerelor se va menționa că utilizarea cardului de vot de către o altă persoană este interzisă!”.

 

Inițiativa grupului parlamentar USR PLUS vine ca urmare a imaginilor surprinse în timpul votului Legii Bugetului pe 2021, când mai mulți parlamentari PSD și AUR au votat și pentru “colegii de bancă”. Potrivit art 387 din Codul Penal, în cazul infracțiunilor electorale, fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitătii unor drepturi.

 

Referitor la parlamentarii care nu au un cod de conduită demn de mandatul primit, Brian Cristian a declarat: “A fost și este în continuare enervant să vezi deputați și senatori care viciază procedura de vot. Mă bucur că în sfârșit a sosit momentul să creăm cadrul legal prin care să ne asigurăm că vor dispărea aceste gesturi reflexe din Parlamentul României!”.

 

Citește mai multe despre proiectul USR PLUS pentru sancționarea votului dublu în Parlament AICI.

 

Biroul de presă al deputatului Brian Cristian



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. In luna martie a.c. am citit intr-un ziar local ca Dl.deputat Brian Cristian doreste sa initieze/sustina proiecte sau initiative ale maramuresenilor in domenii de sanatate, educatie, cultura fizica, etc. As vrea sa stiu unde si cand se poate aborda -exclusiv online- dl. deputat, pe aceste teme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here