FAPT – 11 primării din Maramureș și-au cumpărat mici camionete electrice

2
4231

ACHIZIȚIE. Administrațiile din orașul Șomcuta Mare și 10 comune maramureșene (Coaș, Lăpuș, Copalnic Mănăștur, Boiu Mare, Asuaju de Sus, Ariniș, Ocna Șugatag, Repedea, Mireșu Mare, Oncești) au cumpărat, în 3 zile (11-13 octombrie 2023 – cu mențiunea că Oncești a făcut achiziția anterior acestei perioade), câte o micuță camionetă electrică cu benă AIXAM, model e-Truck. Decizia a fost luată pe principiul „Asta se dă, asta luăm”, cea mai mare parte a sumei provenind din subvențiile pe care le acordă statul, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM).

 

Practic, camionetele au costat 127.515,64 lei (sumă care include TVA), subvenția de la AFM fiind de 120.000 lei (prin Programul Rabla Plus pentru UAT-uri), iar diferența de plată (7.515,64 lei) a fost suportată din bugetele locale.

 

Achizițiile au fost făcute prin cumpărare directă, de la aceeași firmă, dealerul Miniauto Premier SRL din Baia Mare, deținută de Bogdan Claudiu Retegan (60%) și Radu Flaviu Retegan (40%), societate care anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 19,36 milioane de lei și un profit net de 1 milion de lei, realizat cu 9 angajați, dar și datorii de 11,72 milioane de lei.

 

* Foto: @AIXAM

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Din cate am inteles acest tip de mini camion este destul de eficient. Are o baterie decenta doar ca timpul de incarcare este putin cam mare conform https://odat.ro/. Acesta ar avea o baterie de 55kw si timpul de incarcare poate sa depaseasca 12 ore daca este incarcat la priza de acasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here