LOC |
FIRMA |
1. |
Aramis Invest SRL Baia Mare – 5.292 angajați (+325 față de 2021) |
Cel mai mare producător și exportator de mobilă din România (produce și exportă, în special pentru concernul suedez IKEA, având o cotă de 15% din piața națională – este prima firmă cu capital românesc care a intrat în top 50 al exportatorilor din România, încă din 2018). Este controlată de antreprenorii români Vladimir Iacob (60%) şi Marius Șelescu (40%). Firma este în staționare în acest clasament. |
2. |
Eaton Electro Producție SRL Sârbi (com. Fărcașa) – 2.376 angajați (+139 față de 2020) |
Producător de echipamente electrice. Este fosta Moeller Electric (până în ianuarie 2010), subsidiară a concernului american Eaton, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de echipamente electrice de joasă tensiune și de soluții de automatizare, cu operațiuni în zona de electrică, hidraulică și aerospațială. În Maramureș, Eaton produce întrerupătoare, contactoare, siguranțe automate, cofete de distribuție și accesorii pentru acestea. Firma este în staționare în acest clasament. |
3. |
UACE (Universal Alloy Corporation Europe) SRL Dumbrăvița – 1.743 angajați (+547 față de 2021) |
Producător de piese pentru industria aeronautică. Este subsidiara maramureșeană a grupului elveţiano-austriac Montana Tech Components, lider mondial al producătorilor de componente din aluminiu pentru industria aeronautică. Compania, care furnizează componente unor importanţi producători de aeronave (Airbus, Boeing, Bombardier şi Premium Aerotech), își extinde cea de-a treia capacitatea de producţie din România, după cele din Dumbrăvița și Medieșul Aurit (jud. Satu Mare), în zona limitrofă municipiului Baia Mare, în Tăuții Măgherăuș, lângă aeroport. Firma este în urcare +1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 4). |
4. |
Aviva SRL Baia Mare – 2.067 angajați (+75 față de 2021) |
Producător de mobilă. Companie cu acționariat israeliano-britanic (Boaz Nevo – Israel 50%, Nial Gerard Keane – Anglia 25%, Peter Michael Keane – Anglia 25%). A început producția cu lemn rindeluit (în hale închiriate din fosta fabrică de mobilă CIL Sighetu Marmației), apoi a trecut la producția de parchet din lemn masiv, plinte și panouri îmbinate, iar apoi au trecut la blaturi de bucătărie și panouri stratificate. Firma este în coborâre -1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 3). |
5. |
Plimob SA Sighetu Marmației – 1.116 angajați (-83 față de 2021) |
Producător de mobilier (în special scaune). Înființată dintr-o extensie a fostului Combinat de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmației (CPL). Este controlat de economistul Vasile Godja (69 de ani), director general, și produce în special pentru holdingul suedez Ikea. Firma este în staționare în acest clasament. |
6. |
Weidmüller Interface România SRL Tăuții Măgherăuș – 1.038 angajați (+104 față de 2021) |
Producător de componente industriale. Este subsidiara grupului german Weidmüller Interface Gmbh & Co.Kg (prima filială înființată pe piața economică din România, încă din 1997). Weidmüller are o istorie de peste 160 de ani, fiind prezent în peste 80 de ţări în industrii precum construcţia de maşini, industria prelucrătoare, fabricarea de dispozitive, sectorul energetic şi ingineria transporturilor. Firma este în urcare +1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 4). |
7. |
Taparo SA Târgu Lăpuș – 936 angajați (+179 față de 2020, datele sunt din 2021, firma nedepunând bilanțul pe 2022) |
Producător de mobilier – produce în special pentru concernul suedez IKEA. Firma este controlată de inginerul Ioan Filip. Firma este în urcare +2 locuri în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 9). |
8. |
Italsofa România SRL Baia Mare – 888 angajați (-45 față de 2021) |
Producător de mobilier. Este subsidiara Grupul Natuzzi, cel mai mare producător de mobilă din Italia, controlat de Pasquale Natuzzi, din postura de CEO al holdingului. Fabrica din Baia Mare este specializată în producţia de canapele şi somiere. Firma este în coborâre -2 locuri în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 6). |
9. |
Sifa International SRL Baia Mare – 674 angajați (+3 față de 2021) |
Producător de încălţăminte. Firma este controlată de de miliardarul francez François Jean Henri Pinault, prin firma olandeză G Distribution BV. Asociați minoritari în firma din Baia Mare sunt italienii Piero și Fausto Pigini (fiecare cu câte 7,5%). Firma este în coborâre -1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 7). |
10. |
Optibelt Power Transmission SRL Tăuții Măgherăuș – 626 angajați (+80 față de 2021) |
Este subsidiara locală a holdingului german Arntz Optibelt Group (una importantă, care generează circa 17% din cifra de afaceri totală a holdingului). Produce, preponderent, curele pentru autovehicule şi pentru aparate electrocasnice. Holdingul este condus de germanul Reinhold Mühlbeyer, iar fabrica din Tăuții Măgherăuș este manageriată de Kala Csaba. Firma-mamă, Arntz Beteiligungs GmbH & Co. KG, s-a înființat în anul 1872, când Tăuții Măgherăuș nu era nici măcar comună. Firma este în urcare +1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 11). |
11. |
Vital SA Baia Mare – 626 angajați (-5 față de 2021) |
Operator apă-canal. Prestează servicii de tip monopol în cele mai mari localități din județ și în numeroase comune. Firma este controlată de administrația publică a municipiului Baia Mare (aflată sub tutela primarului Cătălin Cherecheș), care deține 87,768% din acțiuni (restul acțiunilor sunt împărțite Consiliului Județean Maramureș – 3,476%, municipiului Sighetu Marmației – 2,63% și orașelor Baia Sprie, Cavnic, Seini, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Tăuții Măgherăuș – care dețin fiecare 0,876% – și Vișeu de Sus – 0,87%). Firma este manageriată de Alexandrina Bancoș (director general) și Ioan Mircea Mecea (director general adjunct). Firma este în coborâre -1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 10). |
12. |
Bertus SRL Baia Mare – 459 angajați (-61 față de 2021) |
Este divizia caselor de amanet a BSG Amanet & Exchange. Firma este condusă de Cristian Fărcaș. În 2019 a fost new-entry în topul celor mai profitabile 10 firme din județ (pe locul 6), unde s-a menținut și în 2020, an în care aproape că și-a dublat profitul. Firma este în staționare în acest clasament. |
13. |
Ferma Zootehnică SRL Baia Mare – 445 angajați (-1 față de 2021) |
Producător de carne și preparate din carne. Este controlat de familia Florin și Rodica Lazăr. Firma și-a creat întreg lanțul de producție, de la cultivarea terenului cu produse pentru hrana animalelor, la ferme (de vaci, porci și oi), la abator, la distribuție a produselor și la comercializare (pe care o face exclusiv prin magazinele proprii – are deja câteva zeci). Firma este în staționare în acest clasament. |
14. |
BSG Money Exchange SRL Baia Mare – 417 angajați (-28 față de 2021) |
Case de schimb valutar. Este controlată de Viorel Gheorghe Cozma (90% din părțile sociale, asociat minoritar, cu 10%, este Mihaela Carmen Cozma). Are 134 de sedii secundare (case de schimb valutar) înregistrate în România. Afacerea este administrată de Cristian Fărcaș și Aurel Ciprian Chira. Firma este în staționare în acest clasament. |
15. |
Cablex RBM SRL Baia Mare – 394 angajați (+19 angajați față de 2021) |
Este subsidiara holdingului sloven Cablex Group, deținută prin firma Cablex Doo. Este fosta Transil Tronic (până în 2000) și Dieter Eifler (până în 2002 – vânzarea totală dintre germanul Eifler și slovenii de la Calex a fost înregistrată în 2018), din martie 2021 fiind manageriată de Daniel Ioan Costin (până atunci, managerul general a fost slovenul Roman Zunic). Firma este în urcare +1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 16). |
16. |
Ramira SA Baia Mare – 390 angajați (+9 față de 2021) |
Este subsidiara din România a holdingului ceh Chropyňská Group SA (controlat de familia Kudela și administrat de Robert Kudela, acționar majoritar). Activează în industria auto, producând, în principal, roboți industriali pentru liniile de asamblare a autoturismelor. Firma este în coborâre -1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 15). |
17. |
Electro Sistem SRL Baia Mare – 363 angajați (+2 față de 2021) |
Firma este specializată în producția de posturi de transformare prefabricate, celule și tablouri electrice și comercializarea de echipamente de medie și joasă tensiune pentru sistemele de distribuție a energiei electrice. Societatea este controlată de Ștefan Blaskó și Roland Kerekes. Firma este în staționare în acest clasament. |
18. |
Printmasters SRL Cicârlău – 356 angajați (+53 angajați față de 2020) |
Este o tipografie, subsidiara din România a holdingului olandez Xindao Holding BV. Firma a fost fondată în ianuarie 2008 belgianul Wim Rudi Maurits D’Haese (99%) și Lenuța Năstasa Covaci (1%). Din 2014 firma a intrat în posesia firmei olandeze, manageriate de olandezul Jan Hendrik de Boer. Firma este în urcare +1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 19). |
19. |
Urbis SA Baia Mare – 320 angajați (-10 angajați față de 2021) |
Operator de transport public de persoane care prestează servicii publice în Baia Mare, Baia Sprie,Tăuții Măgherăuș, Recea, Groși, Dumbrăvița și Săcălășeni. Este controlat de municipiul Baia Mare, prin Primăria municipiului reședință de județ. Firma este în coborâre -1 loc în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 18). |
20. |
Techtex SRL Cicârlău – 316 angajați (+102 față de 2020, datele sunt din 2021, firma nedepunând bilanțul pe 2022) |
Este fosta Eurocomfil Beclean și Eurocomfil LML și gestionează prima fabrică de textile medicale cu capital românesc. Fabrica de la Cicârlău a fost ridicată în timpul pandemiei, în mai puțin de 10 luni, în urma unei investiții de circa 25 milioane de euro. Societatea este controlată de antreprenorul Ioan Filip (proprietarul Taparo SA, care este și administratorul acestei firme), prin fiul său, Mihai Filip (82%) – asociați minoritari sunt Bogdan Mircea Man (15% – fiul fostului deputat și președinte al CJ Maramureș, Mircea Man) și Corneliu Dan Pascariu (3%). Firma este new-entry în acest clasament. |
21. |
Karelia – Upofloor SRL Satulung: 292 angajați (+27 față de 2021) |
Producător de parchet. Este prezent pe piața economică din Maramureș din octombrie 2006 și este subsidiara firmei finlandeze Karelia – Upofloor Oy, parte a holdingului suedez Kährs, lider mondial inovator în pardoseli din lemn (este primul producător de parchet din lemn triplu stratificat). Firma-mamă a fost fondată în anul 1857 de Johan Kähr. Din 2011, holdingul este deținut de fondurile de investiții Triton și Hartwall Capital (practic, firmele din grup sunt controlate de familii extrem de bogate din nordul Europei – Finlanda, Suedia și Danemarca). Firma este new-entry în acest clasament. |
22. |
Valmedy Prod SRL Sighetu Marmatiei: 253 angajați (-16 față de 2021) |
Producător de mobilier tapițat (canapele, colțare și fotolii). Firma este deținută de belgianul Joseph Aloisius Lucien Geebelen (75 de ani), prin firma Intermedy SRL (până în ianuarie 2021, Geebelen era asociat cu clujeanul Mihai Marian Abrudan, însă acesta s-a retras). Firma este new-entry în acest clasament. |
23. |
Laguna Serv SRL Sighetu Marmației – 248 angajați (-32 față de 2021) |
Comerț cu mobilier. Firmă controlată de Anca Voichița Stan Oros – practic, una din firmele prin care familia Oros comercializează brandul de mobilier Laguna (lanțul de comerț cuprinde circa 50 de magazine proprii și partenere în țară). Firma este în coborâre -3 locuri în acest clasament (anul trecut a fost pe locul 20). |
24. |
Westbridge Manufacturing SRL Sighetu Marmației – 246 angajați (-3 față de 2021) |
Producător de tapițerii pentru mobilierul produs de firma-mamă (canapele, colțare și fotolii), are mai multe secții deschise, pe lângă Sighetu Marmației în județele Arad și Cluj. Este fosta Teredan Production SRL și este deținută de patru asociați galezi și englezi (Nigel George Holifield, John David Meltham, Paul Stuart Myerscough și Mark Ian O’Neill) prin firma britanică Westbridge Furniture Designs Ltd. (cu fabrici în Anglia și Țara Galilor unde au peste 1.300 de angajați). Firma este new-entry în acest clasament. |
25. |
Cetina SRL Baia Mare – 239 angajați (+77 față de 2021) |
Abator, fabrică de preparate din carne și magazine de desfacere a producției. Este deținută de Vasile Zah și Laura Georgeta Coman (din 2020, când a “înlocuit-o” în acționariat pe Viorica Ardusătan), asociați în procente egale. Firma este new-entry în acest clasament. |
Nici poza nu e de la Sifa!
In topul profit de acum 2 zile erau alți asociați la Sifa International . Asa repede s-au mișcat ? 😄
Chiar părea ca te documentezi și știi ce faci !
Am greșit :). Cititorii noștri sunt mai inteligenți & vigilenți decât ai lor. Asociații Sifa actuali sunt cei din top profit. Am făcut corecția și aici. Mulțumesc pentru atenționare. În general, chiar știu ce fac. Sper să mă puteți ierta în timpul acestei vieți.