EXCLUSIV – Fostul șef de la Înmatriculări Auto Maramureș, judecat sub control judiciar pentru luare de mită, a fost repartizat să lucreze la Fond Funciar

2
10172

POLIȚIST LA FOND FUNCIAR. Inspector principal de poliție Viorel Andrei Donciu, funcționar public cu statut special și fost șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Maramureș, judecat sub control judiciar pentru luare de mită, a fost pus de Ministerul Afacerilor Interne la dispoziția Instituției Prefectului Maramureș, unde a fost repartizat să lucreze în aparatul tehnic al Comisiei Județene de Fond Funciar.

 

El a obținut în instanță dreptul de a lucra (însă nu în SPRCRPCIV Maramureș) pe perioada în care este judecat. După ce a obținut acest drept, Donciu și-a luat o lungă perioadă de concediu (restant), iar de o scurtă perioadă de timp și-a început activitatea în Comisia de Fond Funciar (practic, pregătește actele care intră în dezbaterea Comisiei de Fond Funciar, respectiv scanează documentații, îndosariază ș.a.m.d.).

 

Inspector principal de poliție Viorel Andrei Donciu, fost șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Maramureș, este judecat (aflat acum sub control judiciar) într-un dosar al DNA, împreună cu comisar de poliție Vasile Ionuț Belea (șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş) și cu consilierul județean Adrian Filip (Pro România), ultimii doi în stare de libertate.

 

Donciu este acuzat de DNA de comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență și acces ilegal la un sistem informatic. Ceilalți doi inculpați, comisarul de poliție Vasile Ionuț Belea (acuzat de dare de mită – lui Donciu) și consilierul județean Adi Filip din Vișeu de Sus (acuzat de trafic de influență și instigare la acces ilegal la un sistem informatic).

 

Calendarul arestării și eliberării

 

Fostul șef de la Permise-Înmatriculări Auto Maramureș, Viorel Donciu, a stat în arest timp de 4 luni, în perioada 7 aprilie – 5 august 2021. Donciu a fost reținut de procurorii DNA Cluj în 7 aprilie, ulterior fiind trimis în judecată. După mai multe prelungiri a măsurii arestului preventiv, în 5 august 2021 Curtea de Apel Cluj i-a admis contestația, înlocuind măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu (printre obligațiile impuse de instanță, interdicția de comunicare direct cu 28 de persoane – cele mai multe martori în dosar -, precum şi cu poliţiștii din cadrul SPCRPCIV Maramureș).

 

În 26 august, atât Donciu, cât și procurorul de instanță al DNA au cerut Tribunalului Maramureș înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, iar magistratul de caz a admis cererea, înlocuind arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar timp de 60 de zile (printre interdicțiile impuse de instanță, să nu exercite profesia de poliţist şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia se presupune că a săvârşit faptele).

 

Speța, văzută de DNA

 

Conform DNA, în 4 februarie 2021, Viorel Donciu (pe atunci șef interimar al SPCRPCIV Maramureș) ar fi cumpărat influența consilierului județean Adi Filip (Pro România) din Vișeu de Sus, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane (în special Filip s-a folosit de numele lui Dan Mihalache, fost ambasador în Marea Britanie, acum ambasador în Cipru, nașul lui Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, care era șeful politic direct al prefectului județului, cel care deținea semnătura finală a numirii), pentru a fi desemnat în continuare în funcție (împuternicirea expira în 15 februarie 2021).

 

În schimbul menținerii sale în funcție, Donciu l-a fi sprijinit pe consilierul județean la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane. De asemenea, în 1 februarie 2021, la instigarea lui Filip, Donciu a accesat fără drept baza de date a MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al consilierului județean, pentru a verifica un autoturism din proprietatea unei firme.

 

În contexte diferite, în perioada ianuarie februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, Viorel Andrei Donciu ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule. Conform rechizitoriului DNA, Donciu a luat mită sume cuprinse între… 15 lei (!) și 100 euro (în rechizitoriu sunt cuprinse expres 9 cazuri de luare de mită).

 

2mnews urmărește derularea cazului pentru a informa cititorii interesați.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Urmatorul din gasca asta cumsecade va fi ionel bogdan …el e capra pe care sa lasat varza…Ce baieti…cum ii gaseste si ii baga in functii….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here