EXCLUSIV – Cine a câștigat contractul de 8,4 milioane de lei pentru introducerea canalizării în cartierul Repedea din Borșa

0
4449

INFRASTRUCTURĂ. La 27 iunie 2023, administrația orașului maramureșean Borșa, controlată de edilul Ion Sorin Timiș (PSD), a semnat contractul de execuție a lucrărilor de introducere a rețelelor de canalizare și racordurile aferente în cartierul Repedea. Contractul a fost semnat la suma de 8,4 milioane de lei (exact: 8.425.334,32 lei, sumă care include TVA) cu asocierea de firme Yanis Nord & Sebi Marc.

 

Licitația a înregistrat trei oferte, însă două au fost retrase, implicit unica admisibilă, a asocierii Yanis Nord & Sebi Marc a fost declarată câștigătoare a contractului care trebuie finalizat în 13 luni. Finanțarea, în cea mai mare parte, este asigurată prin Programul Național de Investiții, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

 

Firma Yanis Nord este o firmă locală (liderul asocierii care a executat și proiectul telegondolei de la pista olimpică din Borșa și a parcării supraterane din vecinătate, obiectiv de aproape 75 de milioane de lei + TVA), controlată scriptic de Claudia Maria Danci. În 2022, societatea a raportat o cifră de afaceri de 13,23 milioane de lei și un profit net de 3,53 milioane de lei realizat cu 23 de angajați.

 

Firma Sebi Marc este înregistrată în Călinești și este controlată de sigheteanul Ioan Mihai Ștefan Marc. În 2022, societatea a declarat o cifră de afaceri de 35,66 milioane de lei și un profit net de 717.690 de lei realizat cu 132 de angajați.

 

Studiul de fezabilitate al proiectului extinderii sistemului de canalizare din Borșa a fost realizat anul trecut de firma sălăjeană Elmex Imp, însă întregul proiect va fi realizat în mai multe etape – aceasta prevede o extindere cu 4,6 kilometri, cu 592 de racorduri pe 9 străzi din cartierul Repedea: Repezii, Crângului, Frăsinel, Stânilor, Puzdrele, Măgura, Valea Tisei, Brusturi și Pârâul Morii.

 

Investiția totală prevede peste 8 kilometri de canalizare nouă (și racordurile aferente la rețeaua existentă) și este estimată la 21 de milioane de lei (sumă care include TVA). În zona care va fi conectată la rețeaua de canalizare locuiesc circa 1.500 de persoane.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here