EGAL PE FINAL – Minaur Baia Mare scapă victoria printre degete la Brașov, primind gol la ultima fază a meciului

0
420

LIGA A II-A. Duminică, 14 august 2022, pe Stadionul Tineretului din Braşov, în meci contând pentru etapa a II-a a Ligii a II-a, FC Brașov a făcut meci egal, scor final 1-1, cu nou-promovata Minaur Baia Mare, echipă care face parte din cele 5 care nu au drept de promovare în Liga I, fiind cluburi de drept public, conform anunțului oficial al FRF (alături de băimăreni, nici Clubul Sportiv al Armatei Steaua, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și CSC 1599 Şelimbăr nu au drept de promovare).

 

Meciul, arbitrat la centru de George Cătălin Roman din Timişoara, asistat la tușe de Nicușor Marin (Suseni – jud. Argeş) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria), a pornit cu gazdele din postura de favorite, brașovenii având orgoliul rănit după ce au fost învinși în prima etapă de CSC 1599 Şelimbăr, echipă cu un bun debut de campionat, dar care în sezonul trecut a jucat în play-out.

 

Cum s-a scris istoria

 

Partida fost una dominată pe tot parcursul ei de către gazde, așa cum și era de așteptat de altfel, băimărenii mulțumindu-se să lovească rar și fără prea mult folos pe contraatac. În ciuda acestei dominări cvasipermanente a brașovenilor, ocaziile mai mari ale primei reprize au aparținut băimărenilor, cea mai demnă de menționat fiind lovitura liberă de la aproximativ 20 de metri executată de Stanciu în minutul 19, puțin pe lângă vinclul porții apărate de Micu. Finalul primei reprize a adus și golul oaspeților (venit, să recunoaștem, cam împotriva cursului jocului) – Bogdan Rotar înscriind cu un șut deviat în poarta nefericitului Micu. Pauză și băimărenii intră nesperat în avantaj la cabine.

 

A doua repriză continuă imperturbabil  povestea primeia – cu brașovenii atacând steril, având posesia, iar băimărenii masați în propria jumătate ieșind rar pe câte un contraatac timid, cu o tactică de altfel destul de transparentă: ne apărăm ca la Rovine și poate ducem cele trei puncte până la final. O tactică de multe ori dovedită păguboasă, dar care era să le iasă băieților de la Minaur. Pe finalul meciului, băimărenii au irosit chiar alte două mari ocazii de aduce scorul la 2-0, brașovenii disperați să înscrie prezentând o apărare rarefiată. Dar s-a ratat cu nonșalanță, iar fotbalul până la urmă i-a pedepsit pe cei risipitori. La ultima fază a meciului, brașoveanul Lambrinoc a reușit cu chiu, cu vai, să împingă mingea în poarta Minaurului și să ducă rezultatul final la un ceva mai echitabil 1-1.

 

Caseta tehnică
FC Brașov: Micu – Sorsa, Fustar, Jovanovic, Dumbravă (cpt.) – Spătaru, R. Lazăr, Rz. Iorga (Covalciuc 46′), Saim Tudor (Joao Amorim 46′) – Chică-Roșă, Angelov
Rezerve: D. Mutu – Lambrinoc, Tud. Oltean, M. Burlacu, Martinov, Vas. Constantin, Marc
Antrenor: Dan Alexa
Minaur Baia Mare: Băilă – Potcoavă, Rz. Lazăr, Dav. Simion, Ius. Neacșu – Gneba, Raph. Stănescu, Donca – Rotar, Cip. Stanciu (cpt.), Chinde
Rezerve: Al. Costache – Al. Stoian, Văsălie, Mărieș, Jucan, D. Matei, K. Bakare, Muacir, Ct. Alexe
Antrenor: Ciprian Danciu
Au înscris: Bogdan Rotar 0-1 (min. 45+1), Lambrinoc 1-1 (min.90+4)

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here