DESPRE ALEGERILE LOCALE – Bogdan (PNL) vs. Zetea (PSD): iunie 2024 poate consemna două premiere în administrația politică post-decembristă din Maramureș

5
5977
Gabriel Zetea, Ionel Bogdan

ANALIZA UNOR PREZUMȚII APROAPE ÎNDEPLINITE. În urma alegerilor locale din iunie 2024, în lipsa unor surprize, în administrația politică a județului Maramureș este extrem de posibilă consemnarea a două premiere: primul politician ales pentru a doua oară în funcția de președinte al Consiliului Județean (așadar la vârful administrației Maramureșului) și primul politician ales primar al municipiului reședință de județ din postura de președinte al administrației județene. Referirile sunt la Gabriel Valer Zetea (PSD) și Ionel Ovidiu Bogdan (PNL).

 

Niciodată după 1990 un președinte al Consiliului Județean Maramureș nu a reușit să-și păstreze mandatul. Situația este unică la nivel național. După 1989, administrația județeană a fost condusă de 10 președinți, însă doar 7 dintre aceștia au avut un mandat întreg de președinte al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, respectiv din 1996 încoace: Teodor Lupuți, Alexandru Cosma, Francisc Marinel Kovacs, Mircea Man, Zamfir Flore Ciceu, Gabriel Valer Zetea și Ionel Ovidiu Bogdan – primii 3 președinți – Ioan Dulf, Decebal Traian Remeș și Călin Vasile Andrei Matei – ocupând funcția de președinte pe perioade cuprinse între un an și 2 ani).

 

În contextul în care nu va mai avea loc returul confruntării din 2020 – când candidatul PNL Ionel Bogdan l-a învins pe candidatul PSD, Gabriel Zetea -, candidatul PSD, Zetea, fost președinte al CJ Maramureș în mandatul 2016-2020, pornește din postura de favorit, social-democrații având în Maramureș mult peste 50% din conducerile executive ale UAT-urilor, o armată de peste 40 de primari urmând să fie pusă în slujba îndeplinirii obiectivului de recâștigare a conducerii județene. Dacă acest cel mai probabil pronostic se va îndeplini, Zetea devine primul care deține două mandate funcția de președinte al CJ Maramureș.

 

O altă premieră se referă la un melanj între administrația publică a județului și a municipiului rșeedință de județ. În acest moment, PNL are în calculul electoral ca variantă cea mai probabilă candidatura președintelui CJ Maramureș și al filialei județene a liberalilor, Ionel Bogdan, pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. Cât de posibil este acest transfer de la județ la municipiu? 99,99%, admite cel direct implicat. Dacă varianta se va pune în practică, Bogdan pleacă cu prima șansă la câștigarea funcției de primar în Baia Mare, fapt prin care se va consemna a doua premieră: primul președinte al CJ Maramureș care devine primar al Băii Mari.

 

Cele două aspecte semnalate conduc spre ideea că strategia partidelor de guvernământ pentru Maramureș a fost de a-și împărți echitabil sferele de influență administrativă. Un blat electoral. Actanții (Zetea – președintele PSD – și Bogdan – președintele PNL) susțin fiecare că vor lupta pentru a demonstra opiniei publice contrariul. Adică PSD va lupta să își adjudece și Primăria Baia Mare, iar PNL și conducerea județului. Ceea ce, probabil, se va întâmpla, însă cu șanse extrem de reduse. Cu gloanțe oarbe nu câștigi războaie.

 

Cunoscând relația directă (aproape public divergentă) a celor doi lideri județeni ai partidelor guvernamentale, blatul nu a fost făcut în Maramureș, ci la nivel centrale. Însă este un blat evident, strategi și asumat de ambele părți politice. Nu putem decât estima dacă acesta este benefic și pentru maramureșeni, respectiv dacă eventualele conduceri ale județului și municipiului vor conlucra în așa fel încât chiar să crească calitatea vieții oamenilor și să reușească dezvoltări semnificative în județ.

 

Atât de posibilul tablou „Zetea la CJ Maramureș și Bogdan la Primăria Baia Mare”, în aparență o reinterpretare a carpetei „Răpirea din Serai”, poate constitui un plus pentru județ doar DACĂ partidele pe care le reprezintă aceștia vor continua să guverneze România prin acest împotriva firii USL 3 și DACĂ vor reuși să-și estompeze animozitățile personale. Însă dacă electoratul maramureșean va „picta” acest „tablou”, principala problemă a mandatului 2024-2028 o va constitui modul în care cei doi își gândesc majoritățile din consilii (cel județean și cel local). Fără majorități clare în forurile deliberative și județul și municipiul de reședință vor continua să-și epuizeze resursele și energiile administrative pe lupte politice și personale.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Ultimul lucru de care aveam nevoie: Zetea din nou la judetean! Sa ne fereasca Sfantu’! N-a facut nimic in mandatul sau, li(…)ul asta! Daca ajunge iar, nu ajunge pe competente, e clar! Si-apoi ne mai miram de ce nu ies oamenii la vot…Ca s-au saturat de blaturi politice, de aia! (comentariu moderat – limbaj excesiv)

  2. Zua bună !

    Lăcrimez de la al doi-lea paragraf , în onoarea fiecărui cetățean din acest județ ce nu tră’ să-și pună costum și să mintă pentru a avea ” succes ”

    Dintre cei care-au rămas în țară suntem mulți care știm ce normal se poate trăi din minima asumare a propriei gândiri , activități , investiții , cu munca unor mâini și remunerarea făcută divină de
    Responsabilitate .

    Pentru toți oamenii ăștia pe care nu-i cunosc , da-n care cred , îmi permit să invit politicul să-și facă igienizare personală . … ar costa numa’ niște neamuri , inspectorate , comitete și comiții tăiate de la sponsorizări pe care banul le spurcă , o țâr de curaj din a fi ceva rămășiță de bărbat și oarice din onoarea de-a reclădi
    vreo organizație sau ceva cerc de interese locale adevărate ( servesc cetățenii destule sugestii , prin activitați asumate ) .

    Felicit pe oricine a înțeles c-a fi promovat presupune să-ți dai acordul pentru pervertirea compasului interior și-s convinsă că orice pesedist sau penelist să poate întoarce la a fi el însuși , nu sistemele care l-au grevat până a-l face politician manipulator .

    Să mă iertaț’ , … așe mulț’ oamini mă dor …🖤.

    Mulțămnesc .

  3. Ieșire la vot doar pentru bilete in alb.Dar, mă îndoiesc că bugetarii ,cei care primesc de mâncare și lingăii partidelor își vor sacrifica scaunele și pozițiile pentru un vot în alb !!! Așa că vom aștepta o altă,, revoluție” (schimbare de regim ) orchestrată de afară care să-i facă mândrii pe români în sensul că ce grozavi sunt ei că au făcut revoluție și și-au ales o nouă cale!😃

  4. Doua caricaturi care s-au cocotat prin scenarii si puciuri pe spinarea liderilor seniori acolo unde sunt dupa care in contextul de lider le-a dat cu flit. Oricum bine le-a facut deoarece din cauza arogantei maxime au uitat ce rol au avut si de fapt cine au fost. Adica corb la corb nu-si scoate ochii. Aceste doua entitati numite partide PSD si mai nou PNL au capusat, cangrenat si ma mai nou cancerizat Romania din punct de vedere social si economic prin liderii pe care i-au desemnat sa-i reprezinte. Si-au facut scoli de manipulare si legislatie care sa-i apere, au tradat, vandut, furat si devalizat Romania , judet cu judet. Au sacatuit tara sub perdeaua secretizari, manipularii si prin distragerea atentiei cu massmedia aservita. Dupa 30 de ani cand au inceput sa constate ca le scade puterea, ca oamenii din noua generatie nu mai pot fi manipulati si mintiti s-au unificat ca interese si aliat in cardasia hotiei. La Baia Mare dupa 12 ani am scapat de o molima cerechesiana care ne-a paralizat si transformat intr-un oras captiv, acum se doreste sa cangrenizam molima din punct de vedere social si economic atat in Baia Mare cat si in judet cu acesti doi ineficienti din punct de vedere managerial, care si-au copiat si insusit aroganta cherechesiana si in mod deosebit cultul personalitatii si al manipularii. OARE baimarenii si maramuresenii asta isi dorect in loc de progres si dezvoltare ???? Doua relicve care in cursul mandatelor lor nu au facut NIMIC decat au devalizat judetul prin povesti cu pesti, studii de fezabilitate si proiecte platite abonatilor si care nu s-au pus in practica niciodata ????? ASTA am ales pana acum, atata sa putut, atata ne-a fost livrat. ALEGETI in continuare tot asa si vom avea in continuare panselute, balciuri, studii, proiecte si mai ales credite. In judet infrastructura este praf (drumuri, poduri, tunele, cai ferate) dar vrem sa topim si alti bani ca sa crestem turismul (turismul nu-si rupe masina si nici pantofi, turismul vine sa se simta bine sa viziteze sa consume si sa cheltuie) Din asta nu prea ramane sfanta spaga si drept urmare nu este important decat in campania electorala. Ionel de Maramures ce ar putea face mai mult si aduce plus valoare la Baia Mare daca la judet a pulverizat banii pe investitii de toata cacaua si total inutile din punct de vedere economic si ca beneficii sociale. ASA ca Ionele ia-l pe locotenentul consultantul personal Stetco si mergeti acasa la Borsa sa fiti cat mai departe de Baia Mare. Cat despre micul sacal Zetea sa speram ca nu va trebui sa fuga si el in „Jermania”………………..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here