DECIZIE – Cristian Marchiș rămâne șeful Parchetului din Sighetu Marmației: CSM i-a prelungit, a doua oară, delegarea în funcția de prim-procuror

1
472

JUSTIȚIE. Cristian Ștefan Marchiș va rămâne șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației cel puțin până în vară, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) decizând prelungirea detașării sale în funcția de prim-procuror începând cu 2 februarie 2021.

 

Marchiș a fost numit prim-procuror al Parchetului Sighetu Marmației în 2 februarie 2020, delegarea fiindu-i prelungită până acum de două ori (cu câte 6 luni), cea mai recentă fiind emisă în 12 ianuarie 2021, prin Hotârârea CSM și este valabilă din 2 februarie 2021 timp de cel mult 6 luni, sau până la organizarea unui concurs/examen.

 

Marchiș, care are 6 ani și o lună vechime ca procuror (decretul de numire, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, fiind emis în 11 decembrie 2014), a ajuns la Parchetul Sighetu Marmației în 1 iunie 2019, prin transfer din postura de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus (unde a fost delegat de la Parchetul Dragomirești).

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a fost condus în perioada 1 ianuarie 2009 – 2 martie 2019 de procurorul Ioan Ardelean, care a decedat, apoi fiind delegat la conducere, până în 1 noiembrie 2019, procurorul Nelu Roman (de la Parchetul Baia Mare), urmat, până în 1 februarie 2020, de Constantina Mariș (de la Parchetul Maramureș), iar din 2 februarie 2020 de Cristian Marchiș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here