CE AVEM NOI AICI, BOBIȚĂ? – La o săptămână după excluderea din PMP, Lucian Morar, fostul președinte PMP Maramureș, a furat toți banii din contul bancar al partidului

2
2094
Lucian Morar

EXCLUSIV: DUPĂ CE A FOST EXCLUS, UN PREȘEDINTE A FURAT TOȚI BANII PARTIDULUI. În percepția publică din România sintagma “politician hoț” este considerată axiomă (adică un adevăr fundamental admis fără demonstrație). Am încercat să încadrez situația descrisă (subiectul) în această scriere în orice altă formă decât furtul. Nu am reușit.

 

Cu sublinierea că 2mnews deține DOCUMENTE oficiale ale tuturor afirmațiilor prezentate în scriere (inclusiv cele bancare), vă prezint dovada irefutabilă a modului în care fostul președinte al PMP Maramureș și prim-vicepreședinte al nivel național al PMP, Lucian Ioan Titus Morar (primarul din orașul maramureșean Ulmeni, trecut la PSD) a FURAT banii partidului, la o săptămână de la excluderea sa din formațiunea politică, o decizie pe care nu a contestat-o și care a fost luată de conducerea PMP în bună-înțelegere cu acesta, Morar vizând înrolarea oficială în PSD, partid cu care a negociat la cel mai înalt nivel funcțiile pe care el și oamenii săi fideli din PMP aveau să le ocupe în PSD.

 

Cronologia unui furt

 

• 16 februarie 2023: Lucian Ioan Titus Morar, prim-vicepreședinte PMP, membru al Consiliului Executiv Național PMP, membru al Colegiului Național PMP și președintele PMP Maramureș, este exclus din partid în urma unei ședințe a Colegiului Național PMP, după ce a recunoscut veridicitatea faptelor puse în discuție (respectiv că a transmis public că s-a alăturat PSD) și a menționat că este de acord cu excluderea din partid. Hotărârea de excludere din PMP a lui Morar a fost înregistrată cu nr 5/16.02.20223 și este semnată de președintele PMP, Eugen Tomac. În aceeași zi, Consiliul Executiv Național al PMP hotărăște, la propunerea președintelui Tomac, numirea în funcția de președinte interimar al PMP Maramureș a lui Adrian Mihăiță Todoran.

 

• 22 februarie 2023: la 6 zile de la excluderea din PMP (pe care nu a contestat-o), Lucian Ioan Titus Morar merge la Agenția Șuior – Banca Transilvania și scoate din contul PMP Maramureș, în numerar, toți banii (1.788 lei) – după reținerea comisionului de ridicare numerar (14,30 lei), în contul PMP Maramureș au mai rămas 0,70 lei.

 

Ce spune Morar
Lucian Morar: – Am scos acei bani pentru că mai aveam plăți de făcut, inclusiv a contabilului. Aveam datorii pe care partidul și eu mi le-am asumat și trebuie să mi le achit. Apoi, situația juridică a PMP este complicată, congresul din martie 2022 se judecă, iar validarea în instanță din 2023 a fost suspendată până la soluționarea primei spețe. Lucrurile sunt complicate.
Reporter: – Dar ați scos acei bani din contul PMP Maramureș la 6 zile după ce ați fost exclus din PMP și v-ați asumat respectiva decizie. La acel moment, nu mai aveați voie, legal, să efectuați operațiuni din contul partidului, pentru că nu mai erați în partid.
Lucian Morar: -… scrieți ce vreți.
Reporter: – V-am sunat pentru a vă cere să clarificați situația tocmai pentru că nu scriu ce vreau ci scriu ce s-a întâmplat.
Lucian Morar: – Știți câți bani am scos?
Reporter: – Da. 1.788 lei.
Lucian Morar: – No…
Reporter: – Ați scos atât, pentru că atât mai avea partidul în contul bancar. După ridicarea numerarului și reținerea comisionului bancar, în contul partidului au mai rămas 70 de bani. Ați scos tot.
Lucian Morar: -… scrieți ce vreți.

Pentru cei care nu au cunoștințe administrative, câteva explicații în privința “motivaționalei” cu contabilul: la efectuarea unei plăți cash pentru un serviciu periodic trebuie să ai un contract, o factură (emisă de prestator, în cazul expus, contabilul) și încasatorul trebuie să îți elibereze o chitanță (care certifică primirea sumei facturate). Morar nu mai avea la acel moment nicio calitate în PMP, deci contabilul nu îi putea înmâna nicio chitanță.

 

Însă orice ar fi făcut Morar cu banii, se încadrează în furt (el operând fără drept contul bancar al partidului, beneficiind de faptul că noua conducere nu a alergat concomitent cu numirea politică și la bancă, pentru a schimba datele titularului care are drept de operare în contul PMP Maramureș). A furat banii partidului, asta a făcut. Am scris. Ce și cum a fost. Să știți.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here