BANI PUBLICI – Cât costă „halatul” pentru asfaltarea străzilor din Baia Mare în ultimele cinci luni: peste 1 milion de euro

0
495

REABILITARE INFRASTRUCTURĂ. În perioada 22 iunie – 15 iulie, municipalitatea a plătit peste 171.000 de euro (respectiv 800.000 de lei) pentru lucrări de întreținere a străzilor din Baia Mare, în cadrul contractului cu asocierea de firme Antrepriza Reparații și Lucrări (ARL) Cluj SA – Construrom SA – Nord Vest Infrastructură  și Servicii SRL.

 

Precendenta comandă (prima comandă din cadrul contractului), aferentă perioadei martie-iunie a fost în cunatum de 4.165.000 lei (sumă care include TVA), adică echivalentul a aproape 900.000 de euro – vreo 225.000 de euro/lună. În cele cinci luni de contract de asfaltare, plombări, întreținere a străzilor cu municipalitatea Baia Mare, asocierea de firme a încasat aproape 5 milioane de lei (echivalentul a peste 1 milion de euro), cu o medie de 213.000 de euro pe lună.

 

Acordul-cadru pentru gestiune, întreținere și reparații străzi a fost semnat între municipalitate și asocierea de firme (reprezentată de Dan Lucian Mihalca – ARL Cluj, Marcel Zoicaș – Construrom și Ionuț Baltă – Nord Vest Infrastructură și Servicii) în 6 martie 2018.

 

Valoarea exactă a contractului, care se întinde pe doi ani, nu s-a pronunțat, acesta fiind unul vast, „de 30, chiar 40 de milioane de euro”, după cum a spus primarul Cătălin Cherecheș – estimarea maximă a beneficiarului (municipiul Baia Mare) fiind inițial, la licitația din vara anului trecut, de 70 de milioane de lei + TVA.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here