AU CÂȘTIGAT – Minaur snopește CSM Galați, în primul meci în fața propriilor suporteri, și avansează în clasamentul Ligii Naționale

0
341

HANDBAL FEMININ – LIGA NAȚIONALĂ. Duminică, 4 septembrie 2022, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 3-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CS Minaur Baia Mare a câștigat, cu 32-22 (17-14), partida cu CSM Galați.

 

Meciul, care a opus echipele de pe locurile 9 (Minaur) vs. 14 (CSM Galați), a fost arbitrat de Georgiana Lungu & Mihaela Paraschiv din Neamț și a pornit cu gazdele din postura de favorite, acestea impunându-se în 4 din ultimele 5 partide, ultima dată, în iunie 2021, chiar la Galați, la o diferență fluviu, de 14 goluri (28-42). Acesta a fost prima partidă din actuala ediție de campionat desfășurată de Minaur la Baia Mare, în fața propriilor suporteri.

 

După o primă jumătate de repriză desfășurată sub semnul căutării cadenței, în care oaspetele chiar au condus, în min. 9 (4-6), de la 8-7, băimărencele încep cursa de desprindere de adversare și Tănăsie, Cazanga, Ujkic, Čavlović, Kerekes, Popescu și Popa duc scorul reprizei la o diferență confortabilă (16-10), însă pe finalul reprizei, oaspetele reduc ecartul la doar 3 goluri, 17-14, scor cu care se intră la vestiare.

 

În primele 10 minute ale reprizei a doua, băimărencele se distanțează din nou la un avans de 5 goluri (min. 40, 21-16), dar Manolachi – 2, Lopătaru și Mureș reduc din nou diferența de pe tabela de marcaj, de această dată la doar două goluri (min. 44, 22-20). Prima jumătate a reprize se încheie cu golul lui Cazanga (23-20), care pare a fi semnalul reactivării acestei eficiențe cu sincope din jocul Minaurului: Čavlović duce scorul la 24-20, iar interul angolez Cazanga întâi la 25-20, în pofida eliminării lui Mițicuș (fosta Polocoșer), scor cu care se intră în ultimele 10 minute ale partidei.

 

Apoi se face 26-20 (aceeași Cazanga), marchează și Ujkic, urmată de Alves și scorul ia proporții: 28-20. Mai erau 7 minute de joc și problema învingătoarei nu se mai punea. O ironie generată de ceea ce se joacă pe teren: finalul partidei pare a se mai juca doar pentru că Valeriu Costea, antrenorul gălățencelor, a refuzat să arunce prosopul (min. 55: 30-21). Minaur rulează întreg lotul înscris pe foaia de joc, ca la un antrenament cu public încheiat cu 32-22, după ce oaspetele ratează în ultima secundă (încă) un 7 metri.

 

Măcar s-a refăcut golaverajul, după dezamăgirea din prima etapă, de la Craiova. Să nu uităm că băimărencele au jucat cu ultima clasată… Chiar dacă au făcut-o foarte bine, nu e moment de nuntă, Minaur având obligația de a-și confirma valoarea în partidele cu echipele din prima parte a clasamentului.

 

În urma celei de-a doua victorii obținute în ultimele 3 zile, Minaur va urca până pe locul 5 – cel mai probabil (la această oră mai sunt în desfășurare două partide din etapa a 3-a) – cu 6 puncte (obținute din 2 victorii în cele 3 meciuri disputate). Duminică, 11 septembrie, în etapa a 4-a, Minaur joacă în deplasare cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

 

* Foto generică: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here