ALEGERI – Duminică, Doru Dăncuş va deveni preşedinte ales al PNŢCD Maramureş

0
230
sursa foto: dorudancus.ro

CONFERINŢĂ. Duminică, 29 ianuarie, are loc Conferinţa Judeţeană pentru alegerea Biroului Politic Judeţean al PNŢCD – până acum, conducerea ţărăniştilor maramureşeni era numită cu titlu interimar. Evenimentul politic are loc de la ora 11, în sala de conferințe M1 din cadrul Centrului de Afaceri „Millennium Business Center”.

 

Până la această oră, există o singură candidatură pentru fiecare din primele trei poziţii de conducere, respectiv Doru Dăncuş (actualul preşedinte interimar) va candida pentru funcţia de preşedinte „Ochiul pentru centenar. 1918-2018 PNŢCD”. De altfel, în vara anului tecut, preşedintele interimar al PNŢCD Maramureş a exploatat la maximum rezultatul obţinut de filiala judeţeană la alegerile locale fiind numit vicepreşedinte la nivel naţional.

 

Surpriză în ceea ce priveşte poziţia de prim-vicepreşedinte unde interimarul Nicolae Mişulec s-a retras în favoarea unui newcomer (nou-venit), Ioan Călăuz, primarul din comuna Băseşti – acesta a fost ales în  funcţie din postura de independent.

 

Pentru funcţia de secretar general al PNŢCD Maramureş şi-a anunţat candidatura actualul interimar Leonard Mardar (profesor de geografie la Colegiul Naţional „Ghe. Şincai” şi viitor consilier municipal din partea Coaliţiei pentru Baia Mare). Pentru completarea echipei de conducere se vor alege şi 8 vicepreşedinţi (iată câteva nume care îşi vor depune candidaturile: Daniela Dunca – Baia Mare; Nicolae Mişulec – din Bistra; Florin Susa – Sighetu Marmaţiei; Simion Ciurte – Şomcuta Mare).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ