VREMEA – De la iarnă, direct la vară: în Maramureş, maxime termice de 25 de grade Celsius

0
58

PROGNOZĂ METEO. În primele zile ale lunii mai, în Maramureş vremea va fi fluctuantă, cu maxime termice de până la 25 de grade Celsius şi minime de până la 5 grade Celsius. În ultima prognoză a specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă pentru perioada 1-14 mai, în primele zile ale intervalului, în Maramureş se vor înregistra valori termice în creştere treptată, fiind estimată o vremea caldă, cu medii ale maximelor termice de 23-25 de grade Celsius şi minime termice încadrate în mediile 8-11 grade Celsius.

 

Însă, în perioada 5-9 mai, vremea se va răcori, temperaturile coborând până în jurul mediilor climatologic specifice pentru prima decadă a lunii mai, cu valori diurne de 17-20 de grade Celsius şi temperaturi nocturne de 5-8 grade Celsius. După 9 mai şi până în 14 mai, este estimată o creştere semnificativă a temperaturii aerului spre valori cu mult peste cele normale pentru prima jumătate a lunii mai.

 

De asemenea, meteorologii prognozează că în următoarele două săptămâni, în orele după-amiezelor, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi de scurtă durată, iar în perioada 5-9 mai aversele vor fi mai frecvente, posibil chiar însemnate cantitativ.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ