PROBLEME ÎN PARADIS – Anchetă DNA într-o instituţie publică din Maramureş #laDNAîninteresdeserviciu

0
1058
sursa foto: mediafax.ro

PROMO. Îngerul a strigat. Mă scuzaţi, Îngerul a plecat. În Sharm el-Sheikh. Coral Beach. Sau altundeva, oricum, ceva cu beach sau bitch, nu ştiu exact pentru că, telefonic, pronunţia e similară. Deci: Îngerul – pentru cei doi care încă nu ştiu, ceea ce nu-i o dramă – e Gabriel. Şi Zetea. Şi preşedinte. Deocamdată „doar” al PSD Maramureş şi al Consiliului Judeţean. În consecinţă, şeful judeţului e plecat în Egipt. Judeţul nu e plecat nicăieri, e aici, cel puţin asta credem noi, ăştia care ne uităm chiar acum la el.

 

Dar în timp ce Zetea e-n Egipt – bronz primăvăratic în „interes de serviciu”, evident -, împreună cu tartorii lideri de partide din CJ (ca să n-aibă contestatari pentru noua excursie „publică” în grup, bugetată instituţional), într-o instituţie din subordine s-a dat startul la anchetat corupţi. Astăzi, peste 2 ore, la 17.30, 2mnews vă oferă detalii despre cine, de ce, de către cine, pentru cât şi alte dileme asemănătoare. O poveste adevărată despre alţii care s-au visat intangibili şi care le-au dat „la toţi”, dar nu i-au îndestulat pe toţi. Era să scriu „pe hoţi”. La El Mahalla El Kubra cerul e senin.

 

Bonus: dialogurile cu un „martor” DNA şi cu un „neştiutor”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ