SOMAȚIE. Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4884, prin care directorii de şcoli erau obligaţi să reducă numărul angajaţilor din sistem (era vorba despre 4.000 de posturi la nivel național) a devenit amintire. Făcut public și dând semnalul începutului clocotului din sistemul național de învățământ, Guvernul a făcut un pas în spate și l-a abrogat în ultima ședință. În contrapartidă, însă, presiunile politice continuă pentru reducerea cheltuielilor cu sistemul de învățământ.
Prim-vicepreședintele liberal Raluca Turcan a făcut public faptul că, pentru că actul abrogării Ordinului 4884 (care prevedea “concedieri în masă”) nu a fost nici publicat, nici adus la cunoștința inspectoratelor școlare, presiunile au continuat, în unele inspectorate continuând solicitările de reducere a numărului de posturi (prin eliminarea unor posturi din statul de funcții), iar în altele, printre care și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, s-au trimis somații pentru refacerea statelor de plată cu diminuarea cheltuielilor cu 15%, pentru ca Ministerul Educației să se încadreze în bugetul impus de Guvern.
S-a terminat concordia financiaro-politică…
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.