DECIZIE – CJ Maramureș scoate din pușculița publică bani pentru noi proiecte arhitecturale ale caselor tradiționale de pe văile Mara, Cosău și Iza

0
85

CONCURS. Consiliul Județean (CJ) Maramureș a lansat un nou concurs de soluții arhitecturale, după ce nici măcar ultimul, cel referitor la montarea unui simbol la intrările în județ, nu a fost pus în practică. De această dată, concursul se referă la proiectarea caselor tradiționale pe văile Mara, Cosău și Iza, iar premiile puse în joc sunt în cuantum de 79.500 de lei (echivalentul a peste 17.000 de euro) + TVA.

 

Aceasta este etapa a II-a a concursului, pentru că în prima fază deși s-a anunțat premierea celor mai bune 10 soluții (cinci pentru case mari și cinci pentru case mici), juriul a selectat doar cinci proiecte (două proiecte pentru case mari și trei pentru case mici) – deci, e o reluare a concursului “pentru completarea celor 10 de proiecte”.

 

Conform instituției administrației județene, concursul de soluții, deschis arhitecților, face parte din planul de revitalizare a satului maramureșean și se va finaliza cu acordarea a șase premii la două categorii. La categoria “Case mari” se vor acorda trei premii: 17.000 de lei (locul 1), 16.000 de lei (locul 2) și 15.000 de lei (locul 3), iar la categoria „Case mici”, locul 1 va fi recompensat cu 11.500 de lei, locul 2 cu 10.500 de lei și locul 3 cu 9.500 de lei.

 

În plus, în afara premiilor în bani (sumele nu conțin TVA), câștigătorul/câștigătorii vor putea (nu e obligatoriu, conform formulării) câștiga și un contract de servicii de proiectare a respectivelor case tradiționale. Juriul care va stabili câștigătorii este format din arhitecții Ștefan Paskucz (9Opțiune), George Radu Lazăr (arhitectul județului), Mihai Pop și Alexandru Băban (ultimul, membri supleant).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ