DEZVOLTARE – Investiție de 21 de milioane de lei: administrația din Borșa vizează extinderea rețelei de canalizare cu circa 8 km, în cartierul Repedea

0
322

BORȘA – CANALIZARE. Administrația publică locală a orașului Borșa a finalizat deja studiul de fezabilitate și a demarat obținerea autorizațiilor/avizelor/acordurilor pentru extinderea rețelei de canalizare pe încă 11 străzi din cartierul Repedea. Perioada de implementare a extinderii este 2022-2024, în funcție de sursele și repartizările financiare.

 

Conform proiectului, sistemul de canalizare al orașului va fi introdus pe încă 11 străzi (Repezi, Măgura, Puzdrele, Stânilor, Crângului, Frăsinet, Valea Tisei, Soarelui, Brusturi, Pârâul Morii, Obraței), investiția constând în 8 kilometri (exact: 7.969 metri) de canalizare nouă (și racordurile acesteia la rețeaua existentă) și fiind estimată la 21 de milioane de lei (exact: 21.036.965 lei, sumă care include TVA).

 

Noua rețea de canalizare va fi numai gravitațională și va fi proiectată în sistem divizor, pentru a prelua exclusiv apele uzate menajere (nu și cele pluviale). Traseele stabilite presupun o subtraversare (a Văii Repezi, care se va executa prin foraj dirijat) și o supratraversare pe o lungime de circa 24 de metri (a Văii Repezi, pe strada Valea Tisei). Noua rețea este proiectată cu o durată minimă de viață de 50 de ani.

 

În Borșa există un sistem centralizat de alimentare cu apă și canalizare (aflat în proprietatea și administrarea companiei de apă) la care sunt racordate localitățile aparținătoare orașului, dar acesta este realizat doar în zonele cele mai dens populate, în special în cele din apropierea drumului național. Cartierul Repedea nu este racordat la acest sistem de canalizare.

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here