BAIA MARE – Joi seara, la „cinematograful în aer liber” rulează filmul „Citizen Kane” (Cetăţeanul Kane)

0
121
Citizen Kane (1941), joi, la cinematograful în aer liber din Baia Mare

FILM. Joi, 24 august, la ora 22, cinefilii sunt invitați la Teatrul de vară din Baia Mare pentru a urmări împreună o altă capodoperă a cinematografiei clasice „Citizen Kane” (Cetăţeanul Kane). Este cea de-a doua poveste pe care organizatorii o propun pentru serile clasice de joi.

 

Laureat al premiului Oscar în 1941, capodopera lui Orson Wells face o incursiune în viața tumultoasă a unui magnat american de presă. Pornind de la ultimele cuvinte rostite de acesta pe patul de moarte – boboc de trandafir – filmul îi dezvăluie treptat existența printr-o serie de flashback-uri și istorisiri ale cunoscuților.

 

Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, situat pe strada Dealul Florilor nr. 1, înainte de eveniment. În cazul vremii nefavorabile, proiecția va fi decalată cu o zi după data programată.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ