AMIABILIZARE – Reprezentanții Guvernului în Maramureș se-mprietenesc cu Romaltyn sau ce?

0
387

LOBBY? Un fapt care poate fi încadrat în categoria celor interesante, dar aproape deloc dezbătut, constă în deplasarea prefectului Vasile Moldovan și a subprefectului Alexandru Cosma (cel care până de curând a îndeplinit funcția de director al Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș) la firma… Romaltyn Mining SRL. “Vizita de lucru” (folosesc expresia uzitată oficial – ăștia nu renunță niciodată la limbajul de lemn instaurat de comuniști?) la Uzina Romalyn de tratare și preparare a sterilelor, amplasată în zona de vest a municipiului Baia Mare, precum și la iazul de decantare Aurul, a avut loc la sfârșitul lunii trecute.

 

Oficial, discuțiile dintre reprezentanții Guvernului în Maramureș și conducerea Romaltyn au făcut referire la „istoricul și perioada de funcționare a uzinei”, iar oamenii lui Sturza i-au informat pe cei ai guvernanților “despre modernizările și investițiile realizate (n.red., ca și cum Moldovan și Cosma ar fi venit, recent, dintr-o îndelungată călătorie din Antarctica), precum și despre lucrările rămase de executat” pentru alinierea investiției Romaltyn la legislația europeană. Și, clar, s-a subliniat că Romaltyn respectă procedura de autorizare integrată de mediu, de parcă asta ar fi ceva opțional, nu obligatoriu.

 

OK, astea-s faptele de arme, urmează o observație și un update memoriei. Parcă prea s-au grupat multe interese în jurul reactivării Romaltyn, iar vizita asta de lucru pare dictată de undeva de mai sus. În plus, deloc de neglijat implicarea seniorului Cosma în acest biznis, el conducând, până la transferul în Prefectură, taman instituția care se ocupă de autorizările care îi sunt necesare Romaltyn să demareze prelucrarea sterilului aurifer. Ș-acum, update pentru memorie,

 

Ce-i cu Romaltyn-ul ăsta?

 

Pentru cei care au fost puțin în vizită pe Marte și s-au reîntors de abia acum acasă, un update despre Romaltyn Mining. Compania este deținută de investitori din Republica Moldova și Kazakhstan, prin intermediul fondurilor de investiții specializate controlate de către fostul prim-ministru al Moldovei, Ion Sturza, și Kenes Rakishev. Romaltyn deţine în Baia Mare o uzină de tratare a minereului aurifer cu o capacitate anuală de 2,5 milioane tone, care însă nu este operaţională.

 

O Hotărâre a Consiliului Local (CL) Baia Mare (nr. 84/2010) interzice construirea în zonă până la aprobarea planurilor urbanistice zonale (PUZ) – context în care pentru Romaltyn a devenit imposibilă obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru lucrări suplimentare de investiţii în perimetrul uzinei de prelucrare a deșeurilor miniere.

 

De asemenea, în aprilie 2013, CL Baia Mare a stabilit regimul economic al zonei în care e amplasată uzina Romaltyn ca fiind zonă de comerţ-servicii și subzonă locuințe colective și, practic, activitatea industrială a uzinei a devenit neconformă cu funcțiunile economice și urbanistice ale zonei. După trei ani de procese între Romaltyn şi CL Baia Mare, magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis definitiv, în 22 februarie 2017, respingerea recursului înaintat de firma care deţine fosta uzină „Aurul”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ