O PROBLEMĂ CARE TRENEAZĂ – De ce e bine că se schimbă așa de des prefecții în Maramureș

0
585

FOND FUNCIAR / FOND FORESTIER. E bine că se schimbă așa de des prefecții în Maramureș. Măcar pentru că de fiecare dată când apare un nou prefect, acesta mai apasă pedala de accelerație în privința rezolvării problemelor de fond funciar și forestier, care mulți ani au fost soluționate în ritm de slow de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Maramureș, care activează sub coordonarea Instituției Prefectului.

 

Când e miruit un nou prefect, acesta convoacă la scurt timp Comisia și în prima ședință rezolvă cam câte dosare se soluționează, de regulă într-un an. Sigur, apoi aplombul se fâsâie, se reintră în ritmul deja normal, de slow, spuneam, dar dacă s-ar schimba prefectul în Maramureș măcar trimestrial, în câțiva ani s-ar putea rezolva sumedenia de dosare referitoare la (re)constituirea dreptului la proprietate privată, la validarea amplasamentelor în baza unor hotărâri judecătorești definitive, la modificări/rectificări ale titlurilor de proprietate sau ale unor proprii hotărâri.

 

Așa a fost când cu numirea lui Anton Rohian, așa a fost când cu numirea lui Silviu Nicolae Ungur, așa este și cu noul prefect de Maramureș, Vlad Duruș. În prima ședință a Comisiei de la numirea noului prefect, susținută în această săptămână, s-au soluționat peste 250 de dosare de fond funciar și forestier. Și Duruș a recitat și el poezia cu deblocarea situației din materia fondului funciar și forestier desemnatp prioritatea numărul 1 pentru echipa de la conducerea Instituției Prefectului – Județul Maramureș.

 

Sigur, așteptăm ședința 2, ca să ne convingem că problema nu se fâsâie din nou, așa cum suntem obișnuiți. Pentru o mai bună percepție a cetățenilor în privința subiectului: la această oră, în Maramureș sunt aproximativ 1.000 de sentințe judecătorești nepuse în aplicare și alte sute de procese pe rol, iar prin 2017 erau peste 4.000 (!) de dosare nesoluționate. Așa că aceste 250 de dosare rezolvate sub comanda lui Duruș într-o singură ședință sunt o picătură-ntr-un ocean dacă nu sunt susținute prin menținerea ritmului. Urmărim (și) această problematică.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here