VACANȚE – Sâmbătă reîncepe operarea de pe aeroportul din Baia Mare a curselor sezoniere spre litoralul turcesc

0
709

AEROPORTUL MARAMUREȘ. Tour operatorul Fibula Air Travel reîncepe sâmbătă, 22 august 2020, operarea de pe Aeroportul Internațional Maramureș a curselor sezoniere cu destinația Antalya (Turcia). Zborurile sunt efectuate de compania aeriană Tarom, cu avioane de tip Boeing 738-800, cu capacitatea de 189 de pasageri, și sunt zboruri directe, Baia Mare-Antalya (fără escală).

 

Conform programării, anunțate de conducerea tour operatorului, cursele sunt efectuate în regim de unul pe săptămână, în fiecare zi de sâmbătă, până în 26 septembrie – aterizarea pe Aeroportul Maramureș este programată la ora 11.20, iar decolarea la ora 12.20. Surse implicate 2mnews susțin că pentru primul zbor, cel de sâmbătă, 22 august, gradul de ocupare al aeronavei a depășit deja 80%.

 

Conform unui anunț oficial al agenției Fibula Air Travel, din 27 iulie, Turcia a intrat pe lista țărilor sigure, din zona verde, iar cetățenii care călătoresc din România nu sunt obligați să intre în carantină la întoarcere. De asemenea, Turcia nu solicită realizarea unui test RT-PCR pentru a putea intra în țară.

 

Fibula Air Travel activează de 15 ani în România și este un tour operator specializat pe destinațiile Turcia, Bulgaria și Grecia.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here