TRASEISM ELECTORAL – Radu Ardelean, președintele PNȚCD Baia Mare, a trecut la PER și va candida pentru funcția de președinte al CJ Maramureș

3
2866
Radu Ardelean

ALEGERI LOCALE 2024, MARAMUREȘ. Radu Daniel Ardelean (44 de ani), președintele PNȚCD Baia Mare și consilier municipal, a trecut la PER și va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș. Plecarea din PNȚCD a lui Ardelean (care era și vicepreședinte la nivel național), decapitează filiala din Maramureș a țărăniștilor lui Pavelescu, urmând plecării la PSD a președintelui PNȚCD Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, care va candida pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare.

 

Astfel, Ardelean, care a fost numit președinte PNȚCD al filialei municipale în aprilie 2017, la propunerea și cu susținerea lui Dăncuș, a plecat din partidul țărăniștilor lui Pavelescu la scurt timp după ce și susținătorul său a părăsit corabia. În urmă cu 2 ani, el a primit o sinecură administrativă bine remunerată, fiind numit director executiv adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă și canalizare (colocvial, ADI apă-canal). Funcția nu exista până la numirea lui Ardelean, fiind inventată la ordinul fostului primar corupt Cherecheș (municipalitatea Băii Mari este acționar majoritar covârșitor al opratorului de apă-canal din Maramureș).

 

Candidatura lui Ardelean la funcția de președinte al administrației publice din Maramureș este prima uninominală (în nume propriu, nu pe o listă de partid) pe care acesta și-o asumă, până acum fiind timp de două mandate consecutive (2016-2020 și 2020-2024) consilier local în Baia Mare.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. …altul , care vrea presedinte la CJ.
    Concurenta mare pe post.
    Din PNTCD (mai exista acest partid?) la PER.
    Aha…m-am dumirit de ce la PER, privind la poza mnealui…
    Îi lipsea intradevar ,,perul,,…
    Maramuresaul este intradevar centrul turistic al Romaaiei…
    Un turism politic…de noncailtate .Se plimba stimabilii de laun punct de atractie (partide) la altul, doar ,doar or mai prinde un post de ,, dolce fai niente ,, inca 4 ani.
    Barbati adevarati , pusi pe treaba(capatuiala) si cu aplecare spre nevoile judetului sau a urbelor (UATurilor) .
    Unul si unul…mai falnic ca altul. Moroseni pur sange , invatati cu greul
    Oameni darzi si de cuvant.( sper ca ati inteles ironia ).
    De unde apar din patru in patru ani(nestiutide nimeni, nerecomadandu-inicio actiune sociala sau administrativa de rasunet, efectuata din fotoliile de sinecure ocupate) acesti viermisori necofragi ai Maramursului ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here