TRANSFER – Internaţionalul ucrainean Artem Kozakevici, de la Motor Zaporoje, al cincilea transfer anunțat de vicecampioana Minaur Baia Mare

0
255

HANDBAL – MINAUR BAIA MARE. Internaţionalul ucrainean Artem Kozakevici (29 de ani), extremă dreaptă, a fost transferat de Minaur Baia Mare de la Motor Zaporoje (echipă care în sezonul trecut a activat în Liga Campionilor). Acest transfer al unui handbalist de la echipa ucraineană Motor Zaporoje vine la un an de la precedentul, al apreciatului portar Anton Terekhov.

 

Component al naționalei Ucrainei (dar și al echipei de beach handball a Ucrainei), pentru care a disputat 40 de meciuri înscriind 94 de goluri, Kozakevici este cel de-al cincilea transfer pentru sezonul viitor anunțat de vicecampioana României, după cele ale pivotului sârb Nemanja Ratkovic (de la Vojvodina Novi Sad), interul stânga Viorel Fotache (de la echipa maghiară Grundfos Tatabanya KC) şi interii dreapta Bogdan Mănescu (de la CSM Focşani) şi Eduard Iordachi (de la CSM Bacău).

 

Cu naționala Ucrainei, Kozakevici a participat de cinci ori la Campionatul European cu Ucraina și de patru ori la Campionatului Mondial, iar cu fosta sa echipă de club, Motor Zaporoje, a participat la opt ediții ale Cupei Campionilor.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here