SIMBOL – În Baia Mare, flashmob de Ziua Mondială a Sindromului Down: „Cetățean ca tine”

0
119

SINDROMUL DOWN. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, joi, 21 martie 2019, la ora 16, în zona pietonală a Pieței Libertății din Baia Mare, Asociația Ioana-Maria, cu sprijinul școlii de dans “Rivulus Dance”, organizează un flashmob coordonat de coregraful Ioana Timiș la care participă grupa de copii cu nevoi speciale.

 

Organizatorii – care invită toate persoanele cu sindrom Down din Baia Mare, însoțite de prieteni și rude, să li se alăture în acest demers – susțin că obiectivul evenimentului este de a atrage atenția asupra prezenței persoanelor cu sindrom Down în comunitate și a nevoii de recunoaștere a lor ca cetățeni cu drepturi depline. Sloganul evenimentului este „Cetățean ca tine”.

 

2019 este al cincilea an consecutiv în care Asociația Ioana-Maria, un ONG înființat de părinții unei fetițe cu sindrom Down, organizează evenimente care machează această zi simbolică.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ