SENTINȚA – Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la 3 ani și la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru tentativa de mituire a unui judecător în schimbul salvării ginerelui corupt

4
707
Soții Gliga

MITĂ LA JUDECĂTOR: Cazul Gliga – Cherecheș. Claudia Gliga, soacra fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș (condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și aflat acum în închisoarea de la Rahova), a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. De asemnea, Claudia Gliga este obligată să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin sau în cadrul Primăriei Reghin.

 

Claudia Gliga a fost arestată în 8 noiembrie 2023, fiind prinsă în flagrant de DNA Cluj când încerca să o mituiască cu 50.000 de euro pe judecătorul Curții de Apel Cluj, Georgiana Rodica Fărcaș-Hîngan, prin mama acesteia, pentru a da o soluție de achitare în cazul de corupție al ginerelui său, pe atunci primar al municipiului Baia Mare (judecătorul și mama acesteia au anunțat DNA în momentul contactării/propunerii de către soacra lui Cherecheș). Claudia Gliga a stat în arest/închisoare/arest la domiciliu în perioada 8 noiembrie 2023 – 7 februarie 2024.

 

De asemenea, socrul lui Cherecheș, Dorin Petru Gliga, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, executarea pedeapsei fiind, la fel, suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani. Socrul lui Cherecheș a stat în arest/închisoare/arest la domiciliu în perioada 8 noiembrie 2023 – 7 februarie 2024. El mai este obligat să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin sau în cadrul Primăriei Reghin.

 

Deciziile de astăzi, 11 aprilie 2024, au fost luate în primă fază procesuală (fond), de Tribunalul Mureș, și vor rămâne definitive doar în lipsa unor contestații (a DNA sau a inculpaților Gliga). Condamnările au fost fără acord de recunoaștere.

 

Suma pregătită pentru mituirea judecătorului (50.000 euro) a fost confiscată de stat. De asemenea, părinții soției lui Cherecheș au fost obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în cuantum total de 5.400 lei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. …se zice ca r fi multe! Acum in acceptiunea limbii romane, doua insamna , multe( mai mult decat unul)
    In sfarsit, 1(unul) sau cate or fi…
    Toata lumea stie , toata lumrea vorveste despre acesat speta , cum , ca , CC ar fi pretins is primit numeroase locatii de la dezvoltatorii locali in schimbul unor servicii edilice.
    Dac stiti, dovedind cu probe , inscrisuri, martori…de ce nu le si validati legal aceste ,, am auzit ca”.
    Ori e adevarat ori ba…
    Doar transmitand din gura in gura , fara a fi dovedite, aceste acuze , sunteti la limita incidentii legale,, numita calomnie in termeni juridiciti si va puteti trezi in postura de invitat la vreo instanta sa dati explicatii.
    Iar dac stiti si taceti la fel, va acuza legea pt tainuire…si favorizarea intimatului( faptuitorului ).
    In consecinta ori suntem barbati ori țațe de taraba cu leustean (sa mascuze onorabilele doamne care presteaza aceasta activitate, dar nu am gasit alta metafora la indemana, pe moment).
    Ori ,,dovada,, …mucles!

  2. Da oare organele statului ce păzesc ? De ce toți cei care au ” contribuit ” la solicitările edilului sunt încă liberi ? Câte apartamente are de la cei care prosperă ” cinstit ” ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here