SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – În weekend, trei spectacole la „Municipalul” băimărean

0
187
„Familia Pop”, scenă din spectacol

PROGRAMUL SPECTACOLELOR. În acest weekend, Teatrul Municipal Baia Mare a programat trei spectacole cu patru reprezentații ale secțiilor Dramă, Revistă și Păpuși. Astfel , vineri, 17 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul „Familia Pop”, o creație colectivă, după un text de Mihai Nae. În distribuție: Rodica Pașca, Mircea Gligor, Claudiu Pintican, Wanda Tamaș, Dan Cordea, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Claudia Revan, Larisa Miskolczi,  Adriana Covaci, Andrei Han și Loredana Maghear.

 

„O comedie cu buclucuri. Un ciubăr – simbol al comunității locale. O casă situată peste drum de cimitir. Vecinătate care infestează imaginația Familiei Pop cu strigoi. La poarta Occidentului nu ești primit cu brațele deschise. Însă acasă poți gusta plăcerile vieții la țară în compania „ecosistemului” Familiei Pop.”

 

Spectacolul durează 100 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei (categ. I)/ 20 lei (categ.II) – preț întreg sau 15 lei (categ. I)/10 lei (categ. II) – preț cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari.

 

Sâmbătă, teatru de păpuși

 

Sâmbătă, 18 noiembrie, de la orele 10.00 și 11.30, în sala Teatrului de Păpuși din Baia Mare este programat spectacolul „Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen, în regia lui Radu Dinulescu. În distribuție: Liliana Voș, Camelia Blidar Strat, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu, Vlad Crișan.
Dacă te naști într-o familie de rațe, ce pasăre ești? Este întrebarea la care încearcă să răspundă povestea noastră. Clocit de o rață, un ou de lebădă devine faimos. Din coaja lui iese la lumină o rățușcă urâtă, ar spune păsările de curte. Respins, bobocul de rață pleacă în lumea largă.

 

Spectacolul durează 45 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

 

Duminică, spectacol muzical

 

Duminică, 19 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal este programat spectacolul muzical „Și-astă noapte n-o fost noapte”, susținut de artista Sonia Codorean alături de invitații săi, soliștii Diana Topan, Andrei Petruș și instrumentistul Florin Varga.
Spectacolul prilejuiește întâlnirea emoționantă cu artista Sonia Codorean, la aniversarea a 47 ani de activitate artistică pe scena băimăreană, a cărei propunere este acest concert muzical evergreen – ce reunește cântece și doine românești pe cale de dispariție. În acompaniamentul pianistic al muzicianului Călin Ionce, paleta interpretării muzicale a Soniei Codorean este definită de stilul dinamic, jucăuș, în registru grav, cu inflexiuni de jazz, de un rafinament coloristic aparte. Cu această ocazie, Sonia Codorean își va lansa albumul aniversar „Și-astă noapte n-o fost noapte”, în spatele căruia stă dragostea sa nemărginită pentru folclor.

 

Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe, iar încasările obținute din vânzarea CD-urilor vor fi donate către Asociația Fight for Animals Baia Mare. Spectacolul durează 80 de minute, iar prețul unui bilet este 20 lei.

 

* Foto: @Teatrul Municipal Baia Mare



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here