SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – În weekend, trei spectacole în Baia Mare: dans contemporan, artă digitală, teatru de păpuși

0
305

TEATRU & TEATRU DE PĂPUȘI. În weekendul 16-18 septembrie 2022, Teatrul Municipal Baia Mare a programat trei spectacole. Astfel, vineri, 16 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul de dans contemporan și artă digitală „Burqa și basma”, după o idee de Radu Dinulescu, în regia lui Raul Hotcaș și Wajdi Gagui. În distribuție, actorii Carmen Bulancea, Denisa Blag, Camelia Strat, Raul Hotcaș și Iulian Bulancea.

 

„Proiectul Burqa și basma este un exemplu de colaborare între artiști individuali și operatori culturali din Africa de Nord și Europa Centrală și de Est. Spectacolul atinge un punct extrem de sensibil – violența contra femeii – temă care, atât în zona Africii de Nord, cât și la noi, are conotații diferite, în funcție de cutume, tradiții și apartenențe religioase. Dar, indiferent de zona geografică, de calitatea culturală a spațiului exemplificat, de apartenența socială a subiecților, manifestările violenței au același impact uman, același profund efect degradant al grupului social în care se manifestă.”

 

Spectacolul durează 60 minute, iar prețul unui bilet este 20 de lei (preț redus, 10 lei).

 

Sâmbătă, Elefănțelul curios

 

Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Teatrului de Păpuși din Baia Mare este programat spectacolul „Elefănțelul curios”, după Nina Cassian, în regia lui Eugen Câmpeanu. În distribuție: Irina Oțoiu, Liliana Voș, Vlad Crișan, Ruxandra Lăzărescu, Sonia Codorean, Alin Valentin Albu.

 

Elefănțelul din povestea noastră s-a trezit într-o zi cu o nouă curiozitate: „ce mănâncă crocodilul seara?”, iar pentru a găsi răspunsul la întrebare, acesta a plecat în pădure, pentru a întreba animalele. Spectacolul durează 60 minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

 

Duminică, Submarinul galben

 

Duminică, 18 septembrie, de la ora 11.00, tot la sala Teatrului de Păpuși este programat spectacolul „Submarinul galben”, în regia lui Radu Dinulescu, un spectacol ingenios, format din imagini 3D stereoscopice, dedicat atât copiilor cât și adulților. În distribuție, actorii Carmen Bulancea, Iulian Bulancea, Camelia Blidar Strat.

 

Submarinul galben, condus de puștiul care vizita un muzeu de relicve culturale ale secolului XX, ajunge într-un univers virtual, construit de imagini în compunere permanentă prin metoda fractalilor. Acesta pătrunde în spații necunoscute, fie ademenitoare, ostile sau fermecătoare, care îl trimit într-un periplu de aventuri amuzante, înfricoșătoare sau… cuceritoare.

 

Spectacolul durează 60 minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here