S-A LUAT DECIZIA – Ce se întâmplă cu cererea înaintată de avocatul lui Cherecheș de a fi casată/anulată sentința de 5 ani de închisoare pentru luare de mită

5
3837
Răzvan Doseanu, Cătălin Cherecheș

CHERECHEȘ – RECURS ÎN CASAȚIE. S-a stabilit data la care instanța supremă se pronunță asupra recursului în casație (o cale extraordinară de atac împotriva unei sentințe/hotărâri definitive) privind sentința prin care fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

 

La circa două luni de la condamnarea lui Cherecheș la închisoare în dosarul penal de luare de mită și tot la atâta de la fuga acestuia din țară pentru a se eschiva de la executarea sentinței (la scurt timp a fost prins în Germania și se află în închisoarea din Munchen așteptând soluționarea cererii de extrădare înaintată de statul român), avocatul acestuia Răzvan Doseanu, a înaintat o cerere de recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta este o cale extraordinară de atac a unei sentințe definitive.

 

Cererea a fost înregistrată la 10 ianuarie 2024, la Secția Penală a instanței supreme. Practic, avocatul Doseanu cere ca sentința clientului său să fie casată (anulată), clamând că nu a fost luată în litera legii.

 

Primul pas pentru judecarea unei cereri de recurs în casație este stabilirea dacă aceasta se încadrează în reglementările legale. Respectiv, instanța supremă trebuie să decidă dacă recursul este de competenţa ei.

 

Decizia o ia  un complet format din 3 judecători, stabilit aleatoriu, care decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Apoi se întocmește un raport prin care se motivează dacă recursul este fondat sau nefondat. Respectivul raport, împreună cu punctele de vedere asupra raportului formulate de părțile implicate (în acest caz, Cherecheș și DNA), este judecat de un complet numit de fitru, care decide admiterea sau respingerea recursului. Decizia este definitivă (nu poate fi contestată prin nicio cale de atac).

 

Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil (adică îndeplinește reglementările prevăzute de lege), se fixează termenul de judecată pe fond a recursului.

 

În acest moment, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit data la care completul de filtru va decide dacă recursul va fi admis sau respins: 13 martie 2024, ora 9.00. 2mnews monitorizează soluționarea, pentru a-i informa pe cei interesați.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Toți este cat se poate de limpede, se judecă recursul in casatie si scapă iar justiția din Germania nu mai are probleme cu extrădarea. Altfel spus toate părțile vor fi mulțumite, Cherecheș va scăpa si va trăi bine undeva in lume, organele competente implicate in această mascaradă și-au făcut treaba așa cum ” trebuie” iar cei a căror izmene tremura de frica unor dezvăluiri făcute de Cherecheș se vor liniști si vor conduce țara spre noi culmi ale corupției.

  2. Toți este cat se poate de limpede, se judecă recursul in casatie si scapă iar justiția din Germania nu mai are probleme cu extrădarea. Altfel spus toate părțile vor fi mulțumite, Cherecheș va scăpa si va trăi bine undeva in lume, organele competente implicate in această mascaradă și-au făcut treaba așa cum ” trebuie” iar cei a căror izmene tremura de frica unor dezvăluiri făcute de Cherecheș se vor liniști si vor conduce țara spre noi culmi ale corupției.

  3. inca o dovada ca in Romania cine are bani si pile, chiar daca e corupt si vinovat pana in maduva oaselor poate sa scape basma curata, folosind tot felul de parghii, inventate de politicieni la fel de corupti precum Chereches – eu inca sper ca cei din justitie se vor duce mai departe pe firul spagilor, pentru ca aceasta condamnare a fost data pentru bani marunti, fata de ce spagi si apartamente lua Chereches, mita … si daca asta e justitie… vai de noi … eu propun ca daca nici de data aceasta nu scapa Chereches, sa se inventeze si casarea la respingerea casarii, sa fim siguri ca toti penalii scapa … ce mai …

  4. Că scapă , că nu scapă , e strict și numai despre el , despre pielea lui care e in joc lunile astea . Noi , băimărenii , am rămas pricopsiți cu rădăcinile lui , iar din cei rămași nu prea poate nimeni să întrezărească un viitor mai bun pentru oraș . Cumva , ,,Castanele,, erau cum sunt mereu la sate ,,Zilele satului / comunei,, . Să dăm fraierilor puțin bâlci odată pe an , se bucură și în același timp uită că la alții se poate dezvolta , dar aici ba , uită că nu le-am făcut ce le-am promis , uită de toate , pentru puțin bâlci .
    Comparația e chiar corectă . Bâlci pentru același scop , și la sate , și la orașele gen Baia Mare .
    Nu-i tristă situația ? Ba e tristă , e adevărată .
    Situația lui de acum , doar pe el îl privește , dar viitorul ar trebui să ne privească pe noi toți .

  5. Căile extraordinare de atac sunt o reclamă pe care Cherecheș o face avocatului pentru a-i asigura clientelă.
    Adus acasă va da nume.
    Aceste nume vor avea nevoie de avocat.
    FILMUL DE LA NUNTĂ !!!
    Să înceapă cu cei din hora mirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here