RECONSTITUIREA ZILEI – Cătălin Cherecheș: o cronologie finalizată cu un diagnostic de preinfarct, o internare în spital și un câștig de 5 zile în apelul de la Cluj

10
7743
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

PROCESUL-ELASTIC, SPRE FINAL. Joi, 14 septembrie 2023, completul de doi judecători care judecă apelul primarului Cătălin Cherecheș la sentința prin care în prima fază procesuală a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită a admis cererea de amânare înaintată de avocații edilului Băii Mari, după ce soția sa a adus un document medical care atesta că acesta s-a prezentat dimineața la Unitatea de Primire Urgențe, cu dureri precordiale și suspiciunea de angină instabilă (preinfarct).

 

Ulterior, în jurul orei 10.00 (oră la care era programată începerea termenului de la Curtea de Apel Cluj), după finalizarea analizelor medicale, primarul Cherecheș a fost internat la Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare. Diagnosticul, așa cum am precizat: angină instabilă.

 

Completul a dispus amânarea cauzei, însă doar pentru 5 zile, următorul termen fiind programat marți, 19 septembrie 2023, ora 13.00. Așadar, peste 5 zile, următorul termen în apelul lui Cherecheș. Scrierea de față vă oferă câteva detalii cronologice ale faptelor săvârșite în ultimele 48 de ore.

 

Miercuri, 13 septembrie 2023

 

Primarul Cherecheș întreprinde două acțiuni premonitorii:

1) amână ședința ordinară a Consiliului Local Baia Mare programată (în 7 septembrie) pentru 13 septembrie. Noul termen este 14 septembrie, ora 16.00 (adică și-a lăsat timp să meargă dimineața la Cluj, la proces, și să se-ntoarcă după-amiază și să participe la ședința forului deliberativ al orașului) – ulterior evenimentelor petrecute astăzi, 14 septembrie, ședința a fost amânată, din nou, în 20 septembrie. O precizare: de regulă, ședința ordinară a Consiliului Local Baia Mare (una pe lună) este programată la finalul lunii, termenul stabilit inițial, 13 septembrie (apoi 14 septembrie și chiar 20 septembrie), este unul atipic.

2) trimite o înștiințare Curții de Apel în care cere să fie reaudiat.

 

Joi, 14 septembrie 2023

 

• Ora 7.40: primarul Cherecheș este înregistrat la UPU – Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, reclamând dureri precordiale. Este însoțit de șoferul Primăriei și soția sa.

• Ora 10.00: soția primarului Cherecheș este în sala de judecată – a adus documentul medical care atestă că inculpatul este reținut la UPU Baia Mare de probleme de sănătate. Avocații prezintă completului de judecători documentul. Judecătorii decid amânarea cauzei până marți, 19 septembrie, ora 13.00.

• Ora 10.00: după finalizarea analizelor/examenelor medicale, primarul Cherecheș este internat la Secția Cardiologie a Spitalului Județean cu diagnosticul „angină instabilă” (preinfarct).

 

Două detalii ș-o poză („roză”)

 

Pentru cei mai puțin atenți la detalii, deocamdată doar două sublinieri (retorice):

1) Nici primarul Cherecheș, cu atât mai puțin soția sa, NU au dreptul legal de a utiliza automobilul Primăriei Baia Mare în interes personal. Procesul de la Cluj este unul personal, nefiind judecat primarul Cherecheș (pentru vreo infracțiune administrativă săvârșită în exercițiul funcției de primar), ci inculpatul Cherecheș (pentru luare de mită). Totuși, după cum observați în fotografia 2mnews (efectuată după ieșirea de la Curtea de Apel), soția primarului a fost la Curtea de Apel Cluj (să înmâneze avocaților primarului documentul medical în baza căruia a fost solicitată amânarea cauzei) cu mașina Primăriei, condusă de șoferul Primăriei în timpul programului de lucru al acestuia.

 

2) Să facem un exercițiu de imaginație: știind că primarul s-a prezentat la UPU la ora 7.40, în cât timp au fost făcute examinările medicale preliminare și a fost redactat documentul medical care a ajuns la Cluj la ora 10.00? OK, era primarul, s-au urgentat treburile, dar 20 de minute tot trebuiau să treacă până la finalizarea controlului preliminar și săvârșirea documentului. În consecință, cum a ajuns (cu ce viteză a circulat) mașina Primăriei de la Spitalul Județean din Baia Mare până la Curtea de Apel din Cluj (142 de kilometri pe ruta cea mai scurtă, la ore de trafic intens) în 2 ore?

 

… deocamdată, atât. Pe marți, ziua cu 3 ceasuri rele, la ora 13.00 (ghinion pentru supertițioși).

 

* Foto generică: @Cătălin Cherecheș (de la altă o internare în spital)

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

10 COMENTARII

  1. Etica , deontologia si profesionalismul medicilor care au recomandat si aprobat internarea cu acest diagnostic este un subiect delicat.
    ARTICOLUL 22
    Fapte şi acte nedeontologice
    Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special, următoarele acte:
    f) emiterea unui document medical de complezenţă sau pentru obţinerea unui folos nelegal sau imoral;

  2. frumos, dar ceva organe, sau sa nu le zicem organe, ba hai sa le zicem organe … nu se sesizeaza ??? cum adica nu e destul ca a fu(…)t cativa ani din banii nostri acuma trebuie sa ii platim si sofer si masina sa mearga la cluj ???? cata nesimtire … (comentariu moderat – limbaj excesiv)

  3. Filmarea de la nunta pen(…)lui ar trebui difuzata pe toate paginile media. Sa vada clar toata lumea cine s-a prins in hora cu suferindul, cine face bani de pe urma acestui specimen. Profitorii sistemului sa-l urmeze la puscarie. (comentariu moderat – limbaj excesiv)

    • Trebuie sa vizionati filmarile „SOC” unde toti obedienti stau cu limbile intinse ca un covor rosu pentru dotore, ca il capo sa paseasca peste ele cu aroganta si trufia lui caracteristica. Iar mai tarziu dupa ce si-au umplut burdihanele pupincuristi casei s-au prins in hora, in care locotenentii au executat o tropotita moroseneasca iar dotore cu un talent neegalat in toate era sa faca o entorsa „socanta”. MASCARADA totala. Expertul nostru in tot ce misca in orasul captiv cu un talent de neegalat in superficialitati (cum de fapt era de asteptat ) si-a facut din propria ” nunta ” o perfecta improvizatie cum face in toate si de fiecare data. Se poate consider ca nu a avut un interes deosebit deoarece daca nu a putut sa ia spaga 30 % de la organizatori nu a fost o afacere important si de interes !!!!! DE emotie si fericire mimata a transpirat fara oprire ca s-a insurat cu biata mireasa care a fost supusa la mai multe teste de anduranta (dupa cum a afirmat si acesta). Dupa toate acestea, salvat de pliculetele cu praf de stele, a mimat pe repede inainte si un un prepre infarct, generat poate tot de o mare emotie ca va fi judecat de matusica. Aproape ia crapat obrazu de rusine ca trebuie sa stea in fata ei. De fapt obraz si rusine nu are in ADN asa ca au putut sa-i puna rapid un diagnostic prefabricat beton.

  4. FACATURA, TOATA ZIUA! DAR VORBA AIA, SANATATE, DOMN PRIMAR! DAR DACA AI LUAT MITA, IA MAI STAI MATA LA MITITICA, CA AI MAI STAT, NUMA SA NU PATESTI CA DRAGNEA CU IRINA…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here