REACȚIE – Ionel Bogdan (PNL): „PSD minte din nou, a început o nouă campanie de dezinformare și manipulare”

0
476
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș

ADVERTORIAL POLITIC. PSD a început o nouă campanie de dezinformare și manipulare, de data aceasta pe tema creșterii porcilor în gospodăriile individuale. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nu interzice și nu limitează creșterea porcilor în gospodăriile populației și acest lucru a fost spus cât se poate de clar de către președintele instituției, Robert Chioveanu.

 

ANSVSA a pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcilor, astfel încât să fie asigurate condiții de biosecuritate și să se prevină răspândirea pestei porcine.

 

Avem nevoie de măsuri care să relanseze activitatea de creștere a porcilor în România, afectată grav de pesta porcină. Ordinul ANSVSA, pus în dezbatere publică, nu interzice creșterea porcilor în gospodării, stabilește doar reguli de biosecuritate, astfel încât în viitor să nu mai avem situații de răspândire a pestei porcine, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme. Să nu uităm că PSD nu a fost în stare să gestioneze evoluția pestei porcine în România, care a generat pagube uriașe atât crescătorilor, cât și consumatorilor, prin creșterea prețului cărnii de porc. Asigurăm toți cetățenii că vor putea crește porci în gospodăria proprie, cu respectarea unor norme minime de biosecuritate, a declarat Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here