RÂSUL CIOBULUI – De ce „10” este „mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge”

1
186

FACEBOOK. Fost-au alegerile, prin decembrie 2016, parcă – nici nu mai are mare importanţă, decât pentru statistică. Rezultatul, ştiut, comentat, răsuflat. Totuşi, un comentariu nu se cade trecut cu vederea, mai ales că vine din partea celui mai fad pseudo-politician care a existat vreodată pe firmamentul post-decembrist al Maramureşului: Zamfir Ciceu (sintetizat, Z.C., sau „10”).

 

Dacă nu vă amintiţi cine e „10”, nu-i dramatic, probabil nu-şi amintesc de el nici vecinii de cartier, dar pentru buna parcurgere a acestei lecturi obligatorii, o menţiune: „10” e fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş (2012-2016). Fost liberal, ejectat din partid şi înregimentat de conservatorii lui Voiculescu, ejectat şi de acolo şi apoi din politică, direct la bară de unde presta înainte să aibă senzaţia că e politician. Bara instanţelor de judecată, „10” fiind avocat.

 

Zamfir Ciceu, fost „Flore din satul Dumbrăviţa”, acum „10”, e feisbucist. Nu e dramatic, cunoaștem mai mulţi comunicatori virtuali. Însă, ejectatul din politică a decis să socializeze online comentând rezultatul alegerilor parlamentare în acest mod: „Cum poate un partid precum PNL să nu înveţe nimic din ceea ce păţeşte? Să pierzi glorios alegerile şi să înlocuieşti o blondă cu alta, e de noaptea minţii! Cu paşi repezi, ultimul partid istoric din România tinde să devină istorie. Un fel de cometa Halley a politicii româneşti care vine la putere odată la 70 de ani. Somn uşor!”.

 

Iată 10 observaţii privind această zicere izvorâtă din „puțu’ gândirii” lui „10”:
1) că şi astăzi poate să râdă ciob de oală spartă.
2) că pune virgulele după cum respiră – adică unde-i vine.
3) că e misogin şi poate islamic, pentru că discriminează femeile – „să înlocuieşti o blondă cu alta e noaptea minţii” (conform raportului Pew Religion Forum, nefiind milenial, îmi îngădui concluzia argumentată)
4) că se uită la Badea („noaptea minţii”).
5) că nu a citit „Istoria partidelor politice” a lui Alexandru Dimitrie (A.D.) Xenopol (bine, nu a citit el mai multe…) – „ultimul partid istoric din România” (cu privire la PNL).
6) că e pasionat de astronomie, ceea ce nu interesează pe nimeni – „cometa Halley”.
7) că nu se pricepe nici la astronomie – ciclul de apariţie (media perioadei orbitale) a cometei Halley este de 75-76 de ani, nu de 70 de ani.
8) că are insomnii – adică foloseşte suplimentul nutritiv „Somn uşor” de la Hofigal.
9) că dacă tăcea, nu îşi aducea nimeni aminte de câte promisiuni, pe care le-a făcut în campania electorală a USL, a lăsat neonorate.
10) că din cioban nu faci domn.

 

Până la urmă, „10” e doar un personaj, care se repetă la câteva sute de ani şi care, aparent, e frustrat de eliminarea sa ruşinoasă din politică (unde rămân până şi proștii), un personaj descris încă de pe vremea letopiseţelor de Grigore Ureche („mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire”).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Un tip anost, fara niciun merit. Un fricos, caruia i-au tremurat cicucurii sa ia decizii prin care judetul sa se miste putin. Un individ fara sustinere politica, fara carisma. Asta a fost Ciceu. Dvs ati fost bland in carcaterizarea facuta. Dar ati concluzionat bine: din cioban nu faci domn.

LĂSAȚI UN MESAJ