PROGRAM – Ce spectacole prezintă în weekend Teatrul Municipal Baia Mare

0
363

TEATRU. În acest weekend, Teatrul Municipal Baia Mare prezintă patru spectacole, unul fiind al secției Teatrul de Păpuși. Vineri, 4 octombrie, de la ora 19.00, iubitorii teatrului sunt invitați la spectacolul „Dragă doamnă profesoară”, de Ludmila Razumovskaia, în regia lui Andrei Măjeri.

 

Spectacolul este despre tineri absolvenți, care și-au dat ultimul examen înaintea încheierii studiilor liceale și care vin într-o vizită neașteptată acasă la profesoara lor. Nimănui nu-i trece prin gând că această întâmplare ar putea lua o turnură imprevizibilă. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă și are durata de 80 minute (fără pauză).

 

Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 11.00, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși să vizioneze spectacolul „Petrică și lupul”, în regia lui Iulian Bulancea. Misterioasa poveste imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev este despre un copil năstrușnic, cu animale prietenoase și umbre captivante, și care invită publicul la aventura copilăriei: cum să-ți învingi frica? Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși și are durata de o oră (fără pauză).

 

Tot sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00, la sala Studio a Teatrului Municipal, Andrei Dinu și Andrei Stan vă invită la spectacolul „Plex”, pe texte de Eric Bogosian, în care vă veți întâlni cu personaje ce vor să pară trendy, extrem de degajate, foarte puţin atente la reguli sau coduri. Invitat special: Alexandra Vanci. Spectacolul, nerecomandat persoanelor sub 15 ani, durează 75 minute (fără pauză).

 

În fine, duminică, 6 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la spectacolul „Povești din bucătărie”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban. Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă și durează 90 minute (fără pauză).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here