PREVIZIBIL – Academica Recea, care a jucat din nou cu juniorii, a pierdut și al doilea meci din grupele fazei regionale, încasând 16 goluri, și este eliminată din Cupa României

0
590

CUPA ROMÂNIEI. Sâmbătă, 15 iulie 2023, pe Stadionul Gabana din Rodna (jud. Bistrița-Năsăud), în meci contând pentru etapa a II-a a Grupei a 2-a a fazei regionale din Cupa României la fotbal, CS Minerul Rodna a învins, cu 16-2 (11-2), CS Academica Recea.

 

În contextul în care câștigătoarea fazei județene din Maramureș s-a prezentat la meciurile din grupă cu echipa de juniori, pierzând la Recea cu 8-1 (4-0) în fața reprezentantei județului Satu Mare, Știința Beltiug, și în acest meci se punea doar problema scorului cu care va pierde Academica Recea.

 

Și a pierdut la… 14 goluri diferență, primind 16 goluri – practic, un gol la fiecare 5,6 minute. În minutul 15 era deja 3-0, iar la finalul primei reprize gazdele conduceau cu 11-2. Recea a ratat și o lovitură de la 11 metri, în min. 13 (când era deja… 3-0), acordată în urma unui fault asupra căpitanului juniorilor din Maramureș, Vasile Buzdugan, și executată tot de el, foarte slab, pe centrul porții (a tras pe jos, încet, direct în portarul Andrei Cămărășan).

 

Pentru statistică, iată marcatorii celor 18 goluri:

 

Minerul Rodna – Academica Recea: 16-2 (11-2), au marcat Florin Brumă (min. 4, min. 12, min. 33), Răzvan Hazbei (min. 8, min. 27, min. 34, min. 38, min. 66), Valeriu Munteanu (min. 25, min. 37, min. 90), Paul Colța (min. 29, min. 50), Călin Capră (40), Ionuț Valea (min. 69), Vlad Hazbei (min. 76) / Radu Lucinecz (min. 32), Vasile Buzdugan (min. 42).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here