PREMIU – Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, în topul în Campionatului Reciclării, cel mai mare exercițiu național de mobilizare pentru reciclarea deșeurilor

0
418

RECICLARE/RESPONSABILITATE. Peste 2,6 milioane de deșeuri reciclabile au fost colectate de școlile din România în Campionatul Reciclării, prima campanie națională de educație pentru mediu concepută pentru a promova Sistemul de Garanție-Returnare, care pune reflectorul pe școlile din țară ca primi agenți ai schimbării. Comunitățile din orașele României s-au mobilizat exemplar să colecteze deșeuri la aparatele automatizate din parcările magazinelor Kaufland, reușind să obțină astfel transformări în valoare totală de peste 250.000 de lei pentru 10 școli din 40 de județe ale țării.

 

Campania, inițiată de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRO, s-a desfășurat începând cu luna aprilie, pe parcursul a 3 luni, reușind să vină în întâmpinarea programului național Săptămâna Verde. În această perioadă, 31.965 elevi au participat la ore de educație pentru mediu, susținute de cele 4.165 cadre didactice pregătite în cadrul sesiunilor de formare pe tema gestionării responsabile a deșeurilor, organizate în Campionatul Reciclării. Elevii și cadrele didactice participante și-au mobilizat familiile și comunitățile, reușind să colecteze astfel peste 2.6 milioane deșeuri de ambalaje, cântărind 260.424 kg, din care 43.111 kg de ambalaje de plastic, 5.015 kg de deșeuri de metal și 212.298 kg de deșeuri de sticlă.

 

Campania, care a mobilizat 272 de școli din 40 de județe, s-a axat pe trei direcții cheie: colectarea separată a deșeurilor la aparatele de colectare automatizate de la Kaufland, organizarea de sesiuni de formare pentru Eco-Profesori și susținerea, de către aceștia, a unor cursuri de educație ecologică pentru Eco-Elevi.

 

Pentru perseverența și mobilizarea elevilor și a comunității locale într-o campanie de reciclare exemplară, premiul cel mare al concursului, în valoare de 100.000 de lei, ajunge la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, județul Hunedoara. Premiul II, în valoare de 50.000 de lei, a fost câștigat de Școala Gimnazială „Turóczi Mózes” din Târgul Secuiesc, județul Covasna. Premiul III merge către Şcoala Gimnazială Specială Paşcani, județul Iași.

 

De asemenea, au fost acordate 7 premii regionale în valoare de 87.500 de lei, următoarelor instituții de învățământ: Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu” din Medgidia, județul Constanța; Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din București; Liceul Tehnologic Marmația, din Sighetu Marmației, județul Maramureș; Școala Gimnazială Nr.7 din Petroșani, județul Hunedoara; Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, județul Vaslui; Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, județul Harghita.

 

Premiile obținute se vor concretiza prin investiții în infrastructura educațională a unităților de învățământ câștigătoare, de la dotarea claselor și a laboratoarelor de studiu, a terenurilor de sport, a curților școlilor, a bibliotecilor, și până la achiziționarea de softuri educaționale, laptopuri, table multimedia și videoproiectoare.

 

Campionatul Reciclării a reușit să aducă românii mai aproape de infrastructura de colectare, să formeze cetățeni mai implicați și să mobilizeze comunitățile din întreaga țară în jurul unei misiuni comune: aceea de a contribui la orașe mai curate, în care deșeurile nu mai reprezintă o problemă, ci devin o resursă din care întreaga comunitate are de câștigat.

 

Act for Tomorrow



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here