SELECȚIE. Doi jucători de la Minaur Baia Mare, centri Alexandru Csepreghi și Călin Căbuţ, își vor începe miercuri, 24 octombrie, incursiunea în campania de calificare a României pentru Turneul Final al Campionatul European de Handbal Masculin din 2020.
România, pe a cărei bancă tehnică va debuta spaniolul Manuel Montoya Fernandez, se află în grupa a VI-a, iar primul meci îl va disputa miercuri, de la ora 22, în deplasare, cu Portugalia, iar duminică, 28 octombrie, de la ora 18, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, va întâlni campioana mondială en-titre, Franța.
Pentru cele două confruntări, staff-ul tehnic a selecționat un lot de 19 jucători, dintre care patru din străinătate – extrema dreapta Valentin Ghionea (Sporting), interul dreapta Demis Grigoraş (Tatabanya), portarul Mihai Popescu (St. Raphael) şi interul stânga Dan Racoţea (Wisla Plock) -, din acesta făcând parte și cei doi centri ai echipei băimărene.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.