REACȚIE PMP. PMP Maramureș a depus la Instituţia Prefectului Judeţului Maramures un memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului României cu privire la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, considerând că aceasta calcă în picioare democrația românească, drepturile cetățenilor şi îngrădeşte drepturile unui partid cu reprezentare în Parlamentul European.
OUG 21/2024 modifică elemente esențiale în ceea ce privește desfășurarea alegerilor și mandatele aleșilor locali, cu doar trei luni înainte de data propriu-zisă a scrutinului, ceea ce contravine flagrant standardelor constituționale, dar și internaţionale.
Deși pe 9 iunie avem alegeri pentru Parlamentul European, constatăm că Guvernul Ciolacu îngreunează dreptul de a participa în condiții egale pentru partidele care au reprezentare la nivel european. Cu toate că nu au participat la alegerile europarlamentare și nici nu au reprezentanți de drept în legislativul european, organizațiile aparținând minorităților naționale sunt desemnate de drept cu membri în birourile secțiilor de votare din întreaga țară și din străinătate.
Acest demers este unul amplu, organizat de PMP în toate judeţele ţării, pentru că românii trebuie să ştie cum PSD şi PNL erodează democraţia. Totodată, la nivel naţional, liderii Alianţei Dreapta Unită au solicitat Avocatului Poporului să atace, de urgență, la CCR ordonanța comasării alegerilor.
PMP Maramureș
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.