MANIPULARE – „Gabriel Zetea (PSD Maramureș) îi dezinformează pe cetățeni, din dorința de a apăra propria clientelă politică, plătită din bani publici”

3
3529
Liviu Dragnea și Gabriel Zetea

ADVERTORIAL POLITIC. Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a ieșit din nou la rampă cu un val nou de dezinformări privind angajații din unitățile școlare maramureșene. În urma adoptării Ordonanței de urgență care modifică controversata OUG 114, încetează toate detașările din sectorul privat în cel public, pentru că așa cum am promis românilor, angajările trebuie făcute pe competențe profesionale, nu pe bază de clientelism politic.

 

Astfel, și în județul Maramureș, la fel ca în toată țara, se pun în aplicare prevederile Ordonanței, iar posturile pentru care încetează detașările sunt scoase la concurs, pentru a fi ocupate pe bază de competență. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a demarat deja procedura pentru a organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice auxiliare și nedidactice, iar acestea se vor ocupa în cel mai scurt timp.

 

Prin urmare, nu este vorba de o reducere a bugetului pentru educație, așa cum susține Gabriel Zetea, este vorba de aplicarea legii și de respectarea unei  promisiuni așteptate de români.

 

,,Sunt bani și pentru plata salariilor din educație și pentru majorarea acestor  salarii. Dar acești bani vor fi dați pe bază de competențe profesionale, în urma unor concursuri organizate conform legii. Gabriel Zetea nu face altceva decât să îi dezinformeze pe cetățeni și să încerce o manipulare ieftină, din dorința de a apăra propria clientelă politică, plătită din bani publici. Angajările în sectorul public trebuie făcute pe bază de profesionalism, în urma unor concursuri, nu prin detașări făcute pe bază de interese politice”, afirmă președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Este adevarat ce spune Domnul Președinte Ionel Bogdan,care însă a uitat s-au mai bine zis intenționat a uitat ca ce vrea sa facă PNL-ul.Sa distrugă total PSD-eul.Eu sunt de acord ca e bătălie politica,dar am impresia ca ambele partide își bat joc de acest popor. Și anume unii au promis și nu s-au ținut de cuvânt pentru ca nu s-a putut s-au ca n-au știut,ma rog,alții vin și ne promit marea cu sarea dar abia după alegerile locale ca sa vadă dacă să se mai da ceva sau nu… Ei,asa ceva nu se poate. Bătaie de joc cât cuprinde atât din partea PNL-ului cât și al PSD-ului care n-a fost în stare nici pe jumătate sa facă ceea ce și-a propus. Domnilor,dacă vreți sa fiți uita-ți pur și simplu ,adică lumea sa nu vă mai voteze termina-ți cu aceste practici de a mai înșela pe oameni.(vezi mărirea alocației de stat la copii…) Vreau sa știu ce s-a făcut pentru a aduce înapoi în țara a romanilor din afara țării? Și toate aceste lucruri au fost girate de Domnul Președinte,deci va rog nu va jucați,pentru ca în joc credibilitatea a doua instituții fundamentale ale României. Dacă nu va încadrați în ceea ce a-ți promis că veți face veți avea surprize mari la vot,asa cum bine remarca și Robert(mai sus)

  2. Justitia bate pasul pe loc. Dosarele lui Gabriel Oprea si a lui Chitoiu cati ani trebuie sa mai treaca? Daca era Nutu Camataru era deja demult condamnat. O sa aveti surprize mari la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here